Cea mai așteptată revenire a anului a mers conform planului! Șarapova s-a întors în circuit cu victorie în minimum de seturi. Ce a spus rusoaica după succesul în fața Robertei Vinci
Jucătoarea rusă de tenis Maria Șarapova, beneficiară a unui wild card, s-a calificat, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA de la Stuttgart, desfășurat pe zgură și dotat cu premii în valoare de 710.900 de dolari.
Aflată la primul meci după suspendarea de 15 luni pentru dopaj, Șarapova a câștigat, în primul tur, cu scorul de 7-5, 6-3, împotriva italiencei Roberta Vinci (locul 36 WTA). Partida a durat o oră și 44 de minute. Șarapova a servit 11 ași, a comis trei duble greșeli, iar procentajul de reușită la serviciu a fost de 81 la sută cu prima minge și 54 la sută cu cea de-a doua. Rusoaica a reușit să închidă meciul cu un game câștigat la zero pe serviciul adversarei.
„A fost cel mai frumos sentiment din lume, a fost ceva special să mă întorc, așteptam acest lucru de foarte mult timp. De când am avut operația la șold nu am știut dacă voi mai reveni, am încercat să fac alte lucruri în viață. M-am ocupat de afaceri, am călătorit, am făcut de toate, o perioadă nu am pus mâna pe rachetă. Cred că sunt multe lucruri frumoase pe care tenisul mi le-a dat, iar în ultimele 15 luni tot ce am putut face mai bine a fost să mă dezvolt ca persoană”, a declarat Șarapova, imediat după meci.
Șarapova, care o va întâlni pe compatrioata Ekaterina Makarova (locul 43 WTA) în optimi, spune că își dorește să joace cât mai multe partide la competiția din Germania: „Încerc să uit de tot, să fiu eu și să-mi fac jocul. E important să joc puncte, game-uri, seturi, vreau să joc cât de multe meciuri voi putea aici la Stuttgart”.
Maria Șarapova a fost depistată pozitiv cu Meldonium, la turneul Australian Open 2016. Sportiva rusă a primit inițial o suspendare de doi ani din partea Federației Internaționale de Tenis (ITF), dar Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) i-a redus pedeapsa la 15 luni.
În vârstă de 30 de ani, Șarapova are în palmares trei titluri de campioană la turneul de la Stuttgart, cucerite în 2012, 2013 și 2014. În total, a câștigat 35 de turnee WTA, dintre care cinci de Mare Șlem: Australian Open 2008, Roland Garros 2012 și 2014, Wimbledon 2004 și US Open 2006.
Fost lider mondial, Șarapova nu mai figurează în clasamentul WTA.