Dacă 2009 a fost anul Soranei Cîrstea, iar în 2010 Alexandra Dulgheru a fost cap de listă pentru România la răsfoirea clasamentului WTA, actualul sezon propune o altă jucătoare gata să preia ștafeta la cel mai înalt nivel: Simona Halep. Jucătoarea de 19 ani s-a calificat în turul secund la Miami și e gata pentru o confruntare fierbinte, azi, cu Svetlana Kuznetsova.
Încet, dar sigur, Simona Halep își croiește drum spre elita tenisului mondial, semn că angajarea antrenorului Tomai Firicel în staf, cel care l-a propulsat și pe Hănescu între cei mai buni 30 de jucători ai lumii, a fost un punct ochit, punct lovit. Luând în considerare numai rezultatele din 2011, constănțeanca a făcut deja un salt de 15 locuri, un trend pe care jucătoarea pare hotărâtă să-l urmeze și în viitoarele săptămâni. Debutul în turneul Masters Series de la Miami o ajută în acest sens, Halep câștigând fără probleme în fața polonezei Urszula Radwaska, cu 6-3, 6-2, în runda inaugurală.
Niculescu o secondează pe Halep
Mai mult, tânăra jucătoare pare să fi preluat inițiativa româncelor în circuitul WTA. Simona Halep este reprezentanta țării noastre cu cele mai multe puncte acumulate în primele trei luni ale anului, având rezultate peste cele ale Alexandrei Dulgheru sau ale Soranei Cîrstea, ultima eliminată marți seara în primul tur la Miami. Un sfert de finală la Auckland și un tur trei la Australian Open au propulsat-o pe constănțeancă pe locul 53 într-un clasament al punctelor pe 2011, ea fiind secondată de Monica Niculescu, aflată pe locul 57. Cu cât Halep urcă mai sus în WTA, și meciurile mai puternice au început să se înmulțească. După Jankovic, Stosur și A. Radwanska, jucătoarea de 19 ani va înfrunta azi la Miami un alt nume mare, pe Svetlana Kuznetsova, fost număr 2 mondial. În aceeași fază a competiției, Niculescu joacă tot azi cu Jelena Jankovic, în timp ce Alexandra Dulgheru intră în concurs mâine.
Punctele obținute de românce în 2011
1. Simona Halep 293 p (7 turnee) locul 53 2. Monica Niculescu 270 p (6 turnee) locul 57 3. Irina Begu 250 p (6 turnee) locul 64 4. Sorana Cîrstea 226 p (7 turnee) locul 71 5. Alexandra Cadanțu 181 p (8 turnee) locul 86 … 8. Alexandra Dulgheru 83 p (6 turnee) locul 164
Clasamentul WTA
1. Alexandra Dulgheru 1995 p locul 28 2. Monica Niculescu 1010 p locul 63 3. Simona Halep 991 p locul 66 4. Sorana Cîrstea 700 p locul 97 5. Edina Gallovits-Hall 640 p locul 105
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER