Rezultat absolut halucinant la Australian Open: Novak Djokovic (2 ATP) a fost eliminat în turul doi de uzbecul Denis Istomin (117 ATP), scor 7-6(8), 5-7, 2-6, 7-6(5), 6-4!
Cea mai mare surpriză din istoria Australian Open s-a produs joi dimineață, când fostul lider mondial Novak Djokovic a pierdut în fața lui Denis Istomin, în turul doi! Novak, sextuplu campion al turneul din Melbourne, părea să revină după ce pierduse primul set, a preluat conducerea cu 2-1 la seturi, dar a cedat incredibil în următoarele două manșe, scor 7-6(8), 5-7, 2-6, 7-6(5), 6-4!
Istomin s-a autodepășit și a făcut un meci extraordinar, însă jocul lui Djokovic a fost șters, sârbul comițând peste 70 de greșeli neforțate. Culmea, Nole dezamăgește la Australian Open după ce a avut un start de sezon fantastic, în care a reușit o victorie la liderul mondial Andy Murray, scor 6-3, 5-7, 6-4 în finala din Doha. Uzbecul care a trecut de Djokovic este antrenat de mama sa și era cotat cu 25,00 la casele de pariuri.
Novak Djokovic nu mai pierduse la Australian Open din anul 2014, atunci când a fost învins de Stan Wawrinka în sferturi, cu 2-6, 6-4, 6-2, 3-6, 9-7. Sârbul a triumfat în ultimii doi ani la Melbourne, dar mai deține și titlurile din 2008, 2011, 2012 și 2013.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER