Jelena Ostapenko (27 de ani), jucătoarea din WTA considerată una dintre cele mai antipatice jucătoare din circuitul WTA, a făcut un nou gest nepotrivit față de antrenorul său, dându-l afară din loja de la Wimbledon.
Jucătoarea de tenis letonă și-a dat afară antrenorul din lojă în ultima partidă disputată la Wimbledon.
Acesta a urlat la el și l-a obligat să părăsească tribuna.
Jelena Ostapenko este cunoscută pentru temperamentul ei coleric pe terenul de tenis și pentru modul în care își exprimă toate emoțiile. Fosta campioană de la Roland Garros a „explodat” în timpul înfrângerii cu Barbora Krejcikova de miercuri, când l-a dat afară pe unul dintre antrenorii ei.
„Despre asta vorbeam cu privire la Ostapenko. Un meci al letonei nu este niciodată unul plictisitor. Ea face semn la loja ei – nu știu dacă a făcut semn să plece cineva, dar în acest moment nu este fericită. Ea nu ar trebui să-și facă griji cu privire la cine pleacă și cine rămâne. Trebuie să își dea seama că este încă în avantaj în acest set și să se concentreze pe tactică și pe îmbunătățirea jocului ei”, a spus comentatorul BBC, potrivit Tennisuptodate.com.
Ostapenko a pierdut în cele din urmă partida cu Barbora Krejcikova din „sferturile” de finală ale turneului de la Wimbledon, scor 0-2, deşi reușise un parcurs foarte bun până la acel meci.
Sportiva din Letonia a comentat recent eliminarea rivalei Iga Swiatek de la prestigiosul turneu pe iarbă. Ostapenko a declarat că nu a fost deloc surprinsă de eliminarea prematură de la Wimbledon a jucătoarei din Polonia.
„Sincer, știam că nu va fi un meci deloc ușor, mai ales că Yulia a câștigat Birmingham. Ea poate fi extrem de periculoasă pe iarbă și poate juca un tenis diferit, te poate lua prin surprindere. Știam că nu va fi un meci deloc ușor pentru Iga, mai ales pentru că iarba nu este suprafața ei preferată. Eu eram pregătită pentru orice adversar, încercam doar să mă concentrez la jocul meu și la ceea ce trebuie să fac pe teren”, a declarat Jelena Ostapenko, potrivit tennisworldusa.
Recent, Iga Swiatek a fost huiduită de spectatorii de la Wimbledon, după ce s-a întors din pauza de vestiar, pe motiv că a durat mai mult decât ar fi trebuit.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER