Cel mai ciudat final de meci pentru Bouchard. A fost rugată să se învârtă, iar un fan i-a aruncat telefonul să își facă o poză
În vârstă de 20 de ani, Eugenie Bouchard este una dintre preferatele publicului iubitor de tenis. Jovială, mereu cu zâmbetul pe buze, tenismena a învins-o pe Kiki Bertens în doua seturi (6-0, 6-3), dominând categoric partida. La final, pe lângă interviul deja obișnuit, aceasta a ieșit din tipar în momentul în care un fan a aruncat în apropierea ei un telefon, rugând-o să-și facă o poză. Bouchard nu a ezitat, ba chiar din contră. A oferit unul dintre cele mai interesante cadre de la turneul unde și Halep a reușit să acceadă în turul al treilea, returnând telefonul fanului, ba chiar și postând imaginea pe una dintre rețelele ei de socializare: „Nu pot să cred că mi-ai aruncat telefonul”, a notat Bouchard, amuzată de întâmplarea prin care a trecut.
Nu a fost singurul lucru ciudat care i s-a întâmplat lui Bouchard la finalul partidei cu Kiki Bertens. Reporterul a avut o rugăminte cel puțin ciudată: „Poți să te învârți pentru noi?”. Tenismena a părut mai mult decât surprinsă de cerere, dar s-a suspus ei și s-a învârtit, pentru ca mai apoi să-și pună mâinile pe față, rușinată de gest. A vorbit la conferința de presă despre asta: „A fost neașteptat pentru mine. Un om în vârstă să îmi ceară să mă învârt… A fost amuzant”.