„Cel mai probabil, meciul România – Ecuador se va disputa la Zone Arena!”
Președintele Federației Române de Tenis, Ruxandra Dragomir, a
declarat, vineri, agenției MEDIAFAX, că partida din cadrul
barajului pentru Grupa Mondială a Cupei Davis, dintre România și
Ecuador, se va disputa, cel mai probabil, la Zone Arena din
București.
„Deocamdată nu avem nimic sigur, însă
varianta numărul unu și cea mai sigură pentru meciul de Cupa Davis
va fi în colaborare cu Zone Arena. Cei de acolo au un loc gol,
lângă bulevardul Barbu Văcărescu, iar la cererea clientului se
poate construi orice este nevoie pentru organizarea unui eveniment.
Nu se pune problema să avem probleme cu locul de disputare al
acestui meci„, a spus Ruxandra Dragomir.
Președintele FR Tenis a precizat că principalul motiv pentru care
s-a renunțat la organizarea meciului dintre România și Ecuador la
Arenele BNR este că s-ar fi suprapus cu programul de calificări al
turneului masculin BCR Open România, competiție care va avea loc în
perioada 20-26 septembrie, în același loc.
Zone Arena este un spațiu situat în zona Floreasca, destinat
evenimentelor de tip concert – spectacol, târguri și expoziții.
Inaugurată la 1 mai 2010, Zone Arena se află pe strada Barbu
Văcărescu și se întinde pe o suprafață de peste trei hectare.
Echipa de Cupa Davis a României va întâlni, în perioada 17-19
septembrie, reprezentativa Ecuadorului în barajul pentru promovarea
în Grupa Mondială a competiției.