Cer schimbări majore în tenis! „Dacă asta nu înseamnă aranjare de meciuri, nu știu ce e!”. Fără clasament mondial și fără capi de serie

Simona Halep a fost eliminată de la US Open din primul tur, depășită de Kaia Kanepi, iar presa americană cere schimbări majore în tenis: eliminarea clasamentului mondial, românca fiind lider, dar și a capilor de serie.

„În timp ce Halep își va păstra primul loc și a fost în vârf peste jumătate de an, rămâne neclar ce înseamnă exact asta. Aș vrea ca atât clasamentul mondial, cât și sistemul capilor de serie să fie abolite. De ce? Pentru că sunt anti-competitive, întâmplătoare, fără rost și lipsite de logică”, a scris John Nicholson, pe site-ul Tennis365.

Apoi, a detaliat: „Jucătoarele sunt făcute capi de serie pentru un singur motiv, iar acela e de a evita să întâlnească o altă favorită până în fazele avansate ale unui turneu. Dacă asta nu înseamnă aranjare de meciuri, nu știu ce înseamnă.

După ce s-a întâmplat la Wimbledon în acest an, când primele 10 favorite, mai puțin una, au pierdut înainte de jumătatea turneului, a devenit evident că circuitul feminin nu a fost vreodată atât de echilibrat. Atât clasamentul mondial, cât și sistemul capilor de serie nu au părut vreodată mai irelevante.

De la Australian Open 2017, șapte fete au câștigat șapte Grand Slam-uri. Dacă altcineva în afară de Angelique Kerber, Serena Williams, Jelena Ostapenko, Garbine Muguruza, Sloane Stephens sau Caroline Wozniacki va câștiga US Open, va fi pentru prima oară după război când tenisul mondial nu va avea o dublă campioană timp de doi ani”.

Care ar fi soluția? „Toate jucătoarele să fie băgate într-o urnă și trase la întâmplare. Cazi cu cine o fi și trebuie să câștigi. Niciun clasament, nicio favorită, nimic. Doar competiție pură și cea mai bună jucătoare în ziua respectivă câștigă. Asta înseamnă sport adevărat, nu situația ciudată pe care autoritățile din tenis au creat-o cumva și pe care continuă să o susțină chiar și acum, când, în special în turneele feminine, s-a dovedit că e un nonsens”, au explicat cei de la Tennis365.

Publicat: 01 09. 2018, 12:23
Actualizat: 02 09. 2018, 12:35