Cine a pus-o la zid pe Sorana? SUPER FOTO cu a doua jucătoare de tenis a României

Sorana Cîrstea nu impresionează doar pe terenul de tenis în ultima vreme, ci și în studiourile foto! Înclinația Soranei pentru modelling este evidentă, iar ultima fotografie postată pe internet arată cât de bine știe sportiva să-și îmbine cele două pasiuni.

Cîrstea a apărut într-un pictorial al sponsorului ei tehnic, New Balance, iar fanii de pe rețelele de socializare au apreciat ce a ieșit. Imaginea artistică o înfățișează pe a 37-a jucătoare a lumii cu o rachetă în mână, lipită de un zid.

Nu e prima oară când Sorana poate fi văzută într-o asemenea ipostază. Nu demult, o altă fotografie în care sportiva în vârstă de 27 de ani este pusă la zid, la propriu, a făcut deliciul urmăritorilor ei de pe Instagram.

Sorana Cîrstea a fost extrem de activă în mediul online după ce a intrat în vacanță, ținându-și fanii în priză cu mai multe postări savuroase. „Da, ți-am furat geaca denim”, a spus „Sori” în week-end, semn că nu s-a întâlnit doar cu prietena Ana Ivanovic în SUA, ci și cu un bărbat pe care l-a lăsat fără geacă.

Cîrstea radiază de fericire la finalul unui sezon fructuos, în care a reușit un salt de 41 de locuri în ierarhia mondială.

Publicat: 09 11. 2017, 08:22
Actualizat: 09 11. 2017, 09:51