Cine este bărbatul care i-a făcut marcaj strâns Simonei Halep, la primul eveniment oficial după divorț! „Vă stă bine împreună!” FOTO

Simona Halep (31 de ani) a participat la un prim eveniment oficial după divorțul de Toni Iuruc (43 de ani), iar Horia Tecău (37 de ani) i-a făcut marcaj strâns jucătoarei de tenis.

Simona Halep s-a întâlnit într-un cadru oficial cu Nicușor Dan, primarul Capitalei, iar cea mai bună jucătoare a României a fost nedezlipită de prietenul și totodată căpitanul ei de la echipa de Billie Jean King Cup, Horia Tecău.

La întâlnire au mai asistat George Cosac și Mihai Covaliu, iar cei prezenți au discutat despre construcția Complexului Sportiv Național, dar și baza sportivă Doherty.

Horia Tecău i-a făcut marcaj strâns Simonei Halep, la primul eveniment oficial după divorț! „Vă stă bine împreună!”

Simonei Halep îi priește viața după divorț! Dubla campioană de Grand Slam și-a făcut o operație de remodelare a nasului, iar acum a participă din nou la evenimente oficiale. Simona Halep a făcut parte dintr-o delegație condusă de președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, și Mihai Covaliu, președintele COSR, discutând cu Nicușor Dan despre dezvoltarea a două proiecte importante în Capitală. Horia Tecău i-a făcut marcaj strâns Simonei Halep în timpul evenimentului.

Simona Halep, însoțită de Horia Tecău la primul eveniment oficial după divorț. Sursa foto: Frt.ro.

Nu este prima oară când Simona Halep se afișează în public alături de Horia Tecău! În trecut, Simona și Horia au pus fanii pe jar, dând de bănuit că ar forma un cuplu. La un moment dat, Halep a postat pe rețelele de socializare o fotografie în care apare împreună cu Tecău, într-un spaţiu intim, iar reacțiile fanilor nu s-au lăsat așteptate: „Chiar vă stă bine împreună” sau „Aţi forma un cuplu frumos”, au fost două dintre comentarii.

Simona Halep, despre Horia Tecău: „Este un băiat bun cu care am o relație de prietenie normală, strânsă”

Un alt moment savuros s-a petrecut la Centrul Național de Tenis, în timpul turneului WTA 125 patronat de Ion Țiriac! Căpitanul-nejucător al echipei de Billie Jean King Cup, Horia Tecău, a fost prezent în tribune în fiecare zi, iar o fană l-a abordat pe constănțean: „L-am cunoscut pe Horia Tecău, ce naiba!”, a spus aceasta, iar o prietenă a îndemnat-o să-i facă „lipeala” Simonei Halep cu concetățeanul ei: „I-ai spus că Simo a rămas liberă de contract?”.

Simona Halep și Horia Tecău au disputat mai multe meciuri de dublu-mixt în trecut! Despre prietenia cu Horia, Simona a afirmat: „Este un băiat bun cu care am o relație de prietenie normală, strânsă, iar de fiecare dată când am ocazia să îl susțin prin cuvinte o fac, la fel cum o face și el față de mine. Între noi există o prietenie foarte naturală!”.

Publicat: 09 10. 2022, 14:57