Cine este John Millman? Călăul lui Federer este o excepție în actualul tenis australian, vorbește ca Nadal, a trecut prin două operații dificile și surprinde cu un talent ascuns care te face să râzi cu lacrimi. Următoarea țintă: Novak Djokovic
„Am atât de mult respect pentru Roger și tot ceea ce a realizat. Este unul dintre eroii mei și, cu siguranță, astăzi nu a fost una dintre zilele lui bune, dar voi primi asta„, a spus John Millman la finalul celei mai mari surprize de la US Open 2018 pe tabloul masculin. Australianul mai că și-a cerut scuze pentru faptul că l-a învins pe marele Roger Federer, scor 3-6, 7-5, 7-6 7-6.
Ultimul australian care îl mai învinsese pe Federer într-un Grand Slam era Pat Rafter. Se întâmpla la Roland Garros 1999, la debutul elvețianului în turneele de Mare Șlem. John Millman a devenit erou, oprind o serie de 20 de victorii ale Maestrului în fața Cangurilor.
Cu o zi înaintea duelului din optimi, Millman se trezea, brusc, în cea mai mare sală de conferințe de presă din incinta Arthur Ashe Stadium. Primul instinct a fost să soarbă din priviri, de jur împrejur, ‘bijuteria’. Gestul său, ca de turist fascinat, a fost remarcat de jurnaliștii prezenți. Australianul le-a povestit apoi cum, înainte de turneu, a fost chemat de Andy Murray pentru un antrenament pe Central. „A fost prima dată când am intrat pe Ashe, a fost destul de mișto. Nu mă gândeam însă că voi ajunge să revin, să joc un meci„. Despre o victorie în fața lui Federer nici nu putea fi vorba în orizontul de așteptare al celui care intra pe tabloul principal cu un cel mai bun rezultat în Grand Slam-uri – turul trei (2016 și 2017).
- După ce l-a învins pe Roger Federer, John Millman (55 ATP, fost număr 49 ATP) va juca al doilea meci consecutiv în sesiunea de seară pe Arthur Ashe Stadium. Australianul îl va înfrunta pe Novak Djokovic, joi dimineață, în jurul orei 3:30.
Lumea tenisului îl va reține ca fiind omul care l-a învins pe Roger Federer la US Open 2018. Inevitabil. Poate și ca omul care ne-a refuzat un incendiar Federer – Djokovic în sferturi. Cine este însă australianul în vârstă de 29 de ani? Chiar, cine e?
Australian get-beget
Pe linia moștenirii lui Rod Laver, Ken Rosewell, John Newcombe, Roy Emerson, Pat Rafter și Pat Cash, alături de Lleyton Hewitt, fosta colonie a primit sânge proaspăt. Mark Philippousis a adus o picătură de Grecia și Italia, Nick Kyrgios – un strop pe Grecia (pe linie paternă) și Malaezia (pe linie maternă), Bernard Tomic – un mix croato-bosniac, Alex de Minaur – o tușă spaniolă de la mama și una uruguayană de la tata, iar Thanasi Kokkinakis este și grec cu acte în regulă, având cetățenie și din partea țării ambilor săi părinți. Acești ultimi patru sportivi sunt reprezentanții noii generații a Australiei, sportivi înzestrați cu talent uriaș, care au făcut să curgă multă cerneală, chiar și atunci când au deraiat și au eșuat în a-și atinge potențialul.
Lista importurilor însă, continuă – chiar dacă, în tenisul actual, acest detaliu devine din ce în ce mai puțin important. Matthew Ebden s-a născut în Africa de Sud, astfel încât, în acest moment, Top 3 în Australia are iz de Internațională de Tenis. Evident, Canada „suferă” de același sindrom și chiar și Spania o are pe Muguruza, pentru care s-a bătut cu… Venezuela.
John Millman este născut la Brisbane, în ceea ce Roger Federer numește cel mai umed loc de pe pământ, pe 14 iunie 1989.
The Fox
John Millman călătorește alături de tatăl său, unul dintre cele mai pitorești personaje din tenis. Descris cu mult umor de fiul său, pe rețelele de socializare, Ron Millman este un tip autentic, poreclit The Fox, care fie greșește trenul în Manhattan, fie este omul cu soluția atunci când, de exemplu, oamenii de la Wimbledon se uită atent la John și îi reproșează că, prin pantalonii Lotto, albi, se văd chiloții roșii. Lui Millman chiar i s-a întâmplat asta, la Wimbledon 2018, înaintea meciului din turul doi cu Milos Raonic, iar The Fox a trebuit să găsească rapid un magazin și să facă puțin shopping.
Ron Millman este proprietarul unui centru de tenis și omul cu încurajările pentru fiul său.
Talent ciudat
Un lucru șochează de-a dreptul în profilul lui Johnn Millman de pe site-ul ATP. Australianul susține că talentul său ascuns constă în aceea că își poate folosi limba pentru a face nod unui șarpe din jeleu.
Vorbește ca Nadal
Pe locul 1 pe lista de valori a lui John Millman stă spiritul de luptă. Vorbele sale par luate din conferințele de presă ale lui Rafael Nadal. „Singurul lucru pe care îl pot controla este pofta de a lupta, asta am făcut toată cariera mea: am luptat„.
Operațiile
Adevărul este că Millman a și avut nevoie să lupte. Așa cum rezumă el, „de fiecare dată când făceam un rezultat bun, urcam în clasament, urma o accidentare și trebuia să o iau de la capăt„.
La 22 de ani, John Millman a avut nevoie de operație la umăr. Din mai 2013 în aprilie 2014 a stat pe tușă. A ratat apoi aproape cinci luni la startul sezonului 2017, din cauza unei operații la inghinali.
Foto: Instagram / John Millman
Fan
John Millman este fan Liverpool și fan The Killers, iar cele mai frumoase experiențe din viața sa pre-US Open 2018 au inclus meciul din 2016, de pe Rod Laver Arena, de la Australian Open, cu Tomic, precum și sesiunile de antrenament cu Roger Federer, din Elveția, dinaintea startului acestui sezon pe iarbă.