Este al doilea român în clasamentul ATP. Și totuși, se știu foarte puține lucruri despre DD.
Dragoș Dima, locotenentul lui Marius Copil pentru Cupa Davis, omul din vârful tenisului românesc rămas în umbră, un veritabil „personaj misterios”, începe să își deruleze povestea, într-un amplu material ProSport. Obiectivul nostru: să îl descoperim pe Dragoș Dima. Sau… cum ar pune problema băieții de la 3 Sud Est cu unul dintre hiturile cele mai recente, l-am provocat: „Cine ești și ce vrei, spune-mi drept„.
În dreapta „Căpitanului” Pavel. Dragoș Dima și echipa de Cupa Davis a României. Foto: Facebook @Cosmin Hodor
Ocupă locul 316 ATP. Are 24 de ani. De ce nu se știu multe despre el? Ridică ochii spre tine, te fixează cu privirea, pare vizibil încurcat și apoi își face curaj să spună simplu: „pâi, nu am fost întrebat… Pur și simplu așa s-a întâmplat!„
Începem cu jocul tău. Care sunt primele lucruri pe care ar trebui să le știm despre jocul tău? Sunt dreptaci. Dau reverul cu o mână. Suprafața mea favorită este zgura. încerc să am un joc cât mai complet, să creez dificultăți adversarilor cu ambele lovituri. Lovitura mea favorită este dreapta. Încerc să mă apropii tot mai mult de linia de fund și să fiu tot mai agresiv, să fiu eu cel care conduce jocul.
Dragoș Dima și dinamica loviturii. Foto: Facebook @Viva Tenis Club
Pe singura alee de acces spre terenul 9 de la Tenis Club Herăstrău unde copacii adăpostesc sub crengi bogate un refugiu în calea soarelui torid, la o oră și un pic după ce Dragoș și-a terminat evoluția în semifinalele turneului Romania F1 Futures de 15.000 de dolari, facem o călătorie în universul lui Dragoș Dima. Jucător la 1,80 m, cu un serviciu doi care invită la atac și care i-a făcut mari probleme în competiția recent încheiată.
„Când eram mic îmi plăceau în special francezii: Sebastien Grosjean, Arnaud Clement și Fabrice Santoro”
Ploieștiul este mai cunoscut pentru afinitatea către baschet în ultimul timp decât pentru rezultatele în tenis. Tu cum ai ajuns la tenis? M-am apucat să joc la șapte ani. Tatăl meu avea niște rachete vechi și s-a plicitisit de cât jucam în sufragerie, la perete. S-a hotărât să mă dea la tenis, să iau ore de tenis. El jucase de plăcere și fotbal, și tenis. Îi plăcea sportul și a încercat să mă îndemne și pe mine să joc.
Ai spart ceva vaze, bibelouri când jucai în sufragerie? Da, am spart destule vaze. Țin minte că aveam o lustră din care, în fiecare săptămână, mai spărgeam câte ceva (n. râde)
Când ai știut că o să faci tenis serios, că o iei pe drumul performanței? M-a prins foarte repede sportul și, după primele luni, mi-am zis că vreau să joc cât mai mult și deja eram setat și eu, și familia mea, și antrenorul. Încercam să găsim cele mai bune soluții pentru mine și ne gândeam la un posibil drum.
Te și uitai la meciuri de tenis? Da, urmăream. Mi-e greu să spun că urmăream pe cineva în mod special. Îi apreciam în general pe cei mai buni din lume. Totuși, când eram mic îmi plăceau în special francezii: Sebastien Grosjean (n. fost număr patru mondial, în 2002), Arnaud Clement (n. fost număr 10 ATP în 2001), și Fabrice Santoro (n. – „Magicianul”, fost număr 17 ATP, recunoscut pentru loviturile de finețe). Îmi plăcea să urmăresc meciurile pe zgură, în special Roland Garros-ul și îi susțineam pe francezi. Aveam o afinitate pentru ei.
Fabrice Santoro, un jucător cu un joc de fileu remarcabil, deplasare pe teren inteligentă și o rezervă inepuizabilă de lovituri magice: scurte, loburi, voleuri. Santoro deține recordul pentru cele mai multe prezențe pe tabloul de simplu la turneele de Mare Șlem (70) și recordul pentru cele mai multe victorii la jucătorii de Top 10 obținute de un tenisman care nu a intrat niciodată între primii zece ai lumii (40).
În 2012 ai plecat în Statele Unite, la colegiu. Cum a fost experiența asta pentru tine? A fost o experiență foarte bună. Eu nu jucam atât de mult pe ciment. Am crescut pe zgură, iar iernile jucam în special în balon. A fost o experiență bună, deoarece pot spune că mi s-a schimbat puțin jocul. A început să îmi placă și cimentul.
Ai fost la Universitatea Cornell, acolo unde head-coach este un român – Silviu Tănăsoiu. Îl știai dinainte, te-a ajutat acest lucru? Nu îl cunoșteam, dar este adevărat că el m-a apelat, el m-a contactat să mă duc acolo. Știam că fusese antrenor secund la Oklahoma, cu rezultate foarte bune, pe vremea când antrenor principal era fratele lui Andy Roddick, John. Silviu mi-a dat încredere. Universitatea a continuat să aibă rezultate bune, chiar anul acesta cred că au câștigat conferința. Și, vorbind de Silviu Tănăsoiu, a fost numit în premieră pentru Universitate, antrenorul anului.
Ai plecat acolo cu bursă, ți-ai plătit studiile? Școala aparține de Ivy League și regulile sunt puțin diferite acolo. Nu se acordă propriu-zis burse, ci „financial aid”: o dată ce ai fost acceptat, școala face toate eforturile să te țină acolo și să te ajute cu bani. Se face un calcul, cât te poate susține familia acolo, iar restul este plătit de facultate. Facultatea a acoperit o parte foarte mare, marea majoritate a costurilor.
Din câte am citit pe fișa de prezentare a Colegiului, ai urmat cursuri de artă? Nu chiar. În State îți poți alege Major-ul și destul de târziu, în anul trei sau patru de facultate. Sunt mulți studenți nehotărâți care își iau anumite cursuri și durează un pic până își aleg Major-ul. Eu încercam să fac Applied Economics Management, venisem de aici cu un an de cursuri la Universitatea Ecologică – la Ecologie și protecția mediului. Mi-au fost transferate niște credite care erau pe domeniul acesta de Arts and Sciences. Dar, mi-am dorit să schimb și să merg spre Applied Economics Management.
Dintre jucătorii americani din generația ta, cu cine ai apucat să te duelezi cât ai stat în State? Am stat puțin și nu am apucat să joc prea multe meciuri.
Cât ai stat până la urmă în State? Patru luni.
Și… de ce ai renunțat? (n. trage de timp, încearcă un zâmbet, analizează, se codește). Nu știu să zic exact… Destul de complicat, au fost multe decizii mici. Apoi, a fost o decizie, la un moment dat, să rămân acasă…
Dragoș Dima a câștigat în 2016 cinci titluri în turneele Futures: un F4 în Croația și câte un F3, F4, F9 și F12 în România.
Pe site-ul ITF este listată ca antrenoare a ta Ioana Mocanu… (n. pufnește în râs, înainte să se termine întrebarea). Este prietena mea. Am trecut-o acolo în glumă, dar pe site-ul ATP puteți vedea că antrenorul meu este Marcel Miron. A fost doar o glumă… Cu Marcel Miron lucrez din octombrie 2015, este un antrenor tânăr care își dorește să facă performanță. Lovea reverul cu o mână, ca mine, și a lucrat și cu Alexandra Cadanțu acum ceva timp.
Dragoș, alături de Ioana, la Roland Garros. Foto: Facebook @ Ioana Mocanu
Sportul românesc a mai avut un Dragoș Dima… Da, știu asta… (n. râde)
Era rugbist de națională și a câștigat cel mai important trofeu european intercluburi, Heineken Cup. Vreo legătură pe undeva, în arborele genealogic? Este doar coincidență de nume. Dar îmi aduc aminte că atunci când eram mai mic, îmi căutam numele pe Google, la imagini, și îl găseam tot timpul pe rugbist!
Moșu’ din prima linie a rugby-ului românesc.
Dragoș Dima, om de bază în naționala Stejarilor
Și… te uiți la rugby? Nu (n.râde). Din păcate..
Continui tradiția în tenisul românesc, a reverului cu o mână. De la Andrei Pavel, la Victor Hănescu, Adi Ungur, Marius Copil… parcă toți dați reverul cu o singură mână. Este o chestie care vine impusă de antrenori, caracteristică școlii românești, sau pur și simplu este o coincidență, o predispoziție a jucătorillor? Da, e ciudat. E posibil să fi fost așa, să fie o urmă a vechii școli, dar acum încep să fie din ce în ce mai puțini juniori care dau reverul cu o mână. De fiecare dată când întreb un antrenor – ‘tu cum ți-ai învăța elevul să dea reverul?’, acum îți răspunde că l-ar învăța să dea cu două mâini. S-ar putea să se schimbe acest „tablou”. Eu nu am încercat niciodată să dau cu două mâini. Doar cu o mână. Mi s-a potrivit.
Care este lovitura care îți poate câștiga un meci? Forehandul.
Și lovitura cea mai sigură? Tot dreapta.
Cum e viața unui jucător din Top 300 – Top 400? Sunt niște poziții de tranziție, deoarece acolo cei mai mulți ajung jucând turnee Futures, și când ești Top 300 nu mai poți urca prea mult jucând turnee Futures. Trebuie să urci la Challenger-uri. Este nesiguranță, este un moment de tranziție, pentru unii mai grea, pentru alții mai ușoară. Eu simt că sunt forțat să joc turnee mai mari.
Pe drumuri. Dragoș Dima alături de Bogdan Borza (20 ani, 741 ATP). Foto: Facebook @Bogdan Borza
Tu în ce categorie te încadrezi – în categoria celor pentru care tranziția e mai grea sau mai ușoară? Eu, din păcate, nu am jucat foarte multe turnee Challenger, dar în acest an voi juca predominant Challenger și… să văd ce iese.
Timp de aproape trei ani, România nu a avut jucător în Top 100. Acum este Marius, dar nu avem jucător în intervalul 100-300. Tu cum îți explici această situație? Poate că jucătorul român se maturizează mai greu. Metodele de antrenament nu se potrivesc băieților, caracterului lor. Nu știu. Este interesant, de studiat, cum de fetele joacă atât de bine, nu doar în top 100. Sunt sigur că între 100 și 300 sigur avem multe jucătoare. Nu știu cum își fac programul, dacă sunt mai bine manageriate sau li se potrivesc lor mai bine…
Tu cum te descurci din punct de vedere financiar? Sunt la limită. Mă susține doar familia și cu ce reușesc eu… Nu am sponsor momentan și… sunt la limită.
Pentru rachete și echipament nu ai contract? Nu, mi le cumpăr eu. Doar cu racordajele am un ajutor. Joc cu o rachetă Wilson…
Dragoș joacă majoritatea turneelor fără arbitri de linie și fără copii de mingi. „Este diferit față de main tour. Doar diferit. Sunt mici diferențe între puncte, mingile se schimbă mai greu, la 11 și la 13 game-uri, la Futures. Ține de jucător să se adapteze. Dar nu se schimbă jocul, ceea ce se întâmplă în timpul punctelor„. Știe problemele celor din Top 100 cu arbitrii, cu prosoapele care întârzie. Și glumește. „Sunt niște probleme cu care noi, aici, în turneele Futures nu ne confruntăm. Dar și noi când jucăm turnee Challenger, inevitabil ajungem să ne comportăm la fel, să avem aceste probleme. Orice lucru din afara jocului de tenis deranjează„, spune Dragoș Dima.
Terenuri denivelate, crăpate, cu linii strâmbe… sunt povești sau te-ai întâlnit și cu așa ceva? Hm… aș spune că sunt povești. Adică… la turnee greu întâlnești așa ceva. Locurile de antrenament, pe de altă parte… Dar depinde cum își găsește fiecare, unde alege să se antreneze. Într-adevăr, de 18 ani de când joc tenis am jucat și pe terenuri care nu arătau impecabil, dar nu este cazul să ne plângem de condițiile de la turnee.
Contează și cum știi să îți alegi turneele? Stai să verifici mai multe aspecte? Pentru mine nu este un criteriu. Mai degrabă participarea, valoarea competiției – bani și puncte.
Dragoș Dima, alături de Vasile Antonescu, jucător de 27 de ani, născut la Constanța, aflat în prezent pe poziția 527 ATP. Foto: Facebook @Vasile Antonescu
Care consideri că este momentul de vârf al carierei tale, până în prezent? Ca și clasament, cel mai bine am fost pe 286 ATP, anul trecut, dacă e să luăm ca număr de turnee – tot anul trecut, pentru că au fost cinci ITF-uri câștigate… Ca joc, eu cred că progresez, chiar dacă rezultatele din ultimul timp nu confirmă acest lucru. Dar, în tenis, rezultatele nu vin întotdeauna atunci când te aștepți. Anul trecut am jucat foarte bine la Bacău, acolo unde am câștugat turneul de 25.000 de dolari plus ospitalitate. Pe drumul spre câștigarea titlului acolo l-am învins și pe Marius Copil… da, și chiar am jucat bine la acel turneu.
Victoria la Marius Copil e una dintre cele mai bune ale carierei? Nu aș spune asta. La momentul ăla era undeva, locul 150… sper să nu greșesc. Era sub 200, dar am avut și alte victorii la jucători clasați între 100 și 200, ultima fiind acum două săptămâni jumătate, când l-am învins la Challenger-ul de la Ostrava pe Satral, care era 155 ATP la momentul respectiv.
Cu cât cobori mai jos în clasament, cu atât apar tentații legate de pariuri – se spune. Simți că este o zonă gri în jurul tău și că trebuie să ai grijă din acest punct de vedere? Să te ții departe de tentații, să ai grijă să nu cazi în păcat, să nucazi la mijloc? Nu am de ce să îmi fie frică că aș cădea în păcat. Am o mentalitate de joc și văd sportul într-un anume fel care nu mi-ar permite niciodată să fac meciuri trucate sau să particip în vreun fel la trucarea unui meci. Trebuie în schimb să mă feresc și să raportez orice propunere venită în felul acesta și o și fac.
Ai avut cazuri de raportat? Da. Pe Facebook am fost abordat și a trebuit să fac raport la Tenis Intergrity Unit, deoarece este o infracțiune să nu raportezi. Probabil am făcut două rapoarte. În rest, sunt înjurat des pe Facebook (n. zâmbește). Dar, este un lucru obișnuit pentru jucători…
Cu cine ți-ai dori să joci neapărat un meci? Cu Federer, pentru că mai ales cu ultimele rezultate, mi se pare cel mai bun jucător din toate timpurile. Cum să nu îți dorești să joci cu cel mai bun și, poate să speri că o să faci un meci bun. Să-l bați – ar fi prea mult să mă gândesc, dar…
Sprâncenatul Dragoș Dima. Foto: Facebook @ Dragoș Dima
Pe teren, se încurajează cu câte un „Come On!” apăsat. Spune: „o fac cu măsură. Dar îmi place să mă încurajez de câteva ori, îmi place să trăiesc meciul la o intensitate bună„. Este departe încă de topul celor mai buni tenismeni.A fost și puțin ghinion în ultimul timp. Asta pentru că deși „am fost ferit de accidentări majore în carieră, în ultimul an am avut tot felul de accidentări minore, care m-au ținut departe de teren câte patru săptămâni, câte trei săptămâni. Și așa, de prin septembrie anul trecut, până în prezent, tot timpul am avut anumite neplăceri”, spune Dragoș Dima. Da, în tenisul românesc masculin diferența dintre primul și al doilea jucător, unul de 26 de ani, al doilea de 24, este uriașă. 200 de locuri plus. Dragoș Dima este un tip serios, sobru pe teren. De ce? „Pe teren, ăsta îmi este job-ul. Tenisul este un job pentru mine și îmi iau job-ul în serios„
Dragoș, în momentul acesta, care este obiectivul tău? Primul obiectiv? Aș vrea ca până în primăvara viitoare să fiu Top 200. Într-un an de zile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER