Cine poate fi noul Federer. Două nume noi propuse de începutul de sezon
- Aleksandr Dolgopolov și Grigor Dimitrov sunt posibili succesori ai elevțianului
După retragerea lui Andrei Pavel, tenisul românesc a intrat într-un declin ce se accentuează cu fiecare an. În schimb, vecinii noștri, din Ucraina și Bulgaria, propun două nume pentru perspectiva tenisului mondial în era post-Federer, o perioadă ce are prospectele de a începe odată cu încheierea Jocurilor Olimpice de la Rio din 2016. Aleksandr Dolgopolov (25), respectiv Grigor Dimitrov (22) impresionează prin nivelul de joc ridicat dovedit în debutul sezonului 2014.
În cazul jucătorului din Ucraina, el a fost eliminat prematur la Australian Open, în urma înfrângerii cu scorul de 5-7 6-7(5) 7-6(3) 6-7(5) la Jeremy Chardy. Dar turneul de la Rio a adus și descătușarea acestuia, atingând finala competiției în urma unei victorii obținute în semifinale, contra lui David Ferrer. În pofidafaptului că a pierdut finala în minimum de seturi împotriva liderului mondial, Rafael Nadal, Dolgopolov a reușit să obțină bine-meritata revanșă la turneul de la Indian Wells. Astfel, spaniolul s-a recunoscut învins în turul trei după 6-3, 3-6, 7-6(5). În drumul către finală a stat Federer, care și-a confirmat forma bună, câștigând în minimum de seturi. Ca și consecință, acesta a avansat până pe locul 23 și poate ataca accederea în Top 20, fiind prezent în optimile competiției din Miami.
6 finale ATP
Și înaintea acestui sezon, Dolgopolov a reușit câteva rezultate promițătoare. Palmaresul jucătorului din Ucraina se remarcă prin sfertul de finală din 2011, de la Australian Open, când acesta a reușit să elimine două nume mari alte tenisului mondial: Jo- Wilfried Tsonga și Robin Soderling, numărul 4 mondial la data desfășurării turneului de la Antipozi. În același an atingea optimile de la US Open, unde avea să fie eliminat de viitorul campion, Novak Djokovic. De asemenea, Aleksandr are deja 6 finale ATP la activ, două dintre ele fiind adjudecate: 2011 la Umag, respectiv 2012 la Washington. Dacă lumea tenisului mondial a fost dezamagită de regresul acestuia din ultimii doi ani și deși are o vârstă la care Roger Federer și Nadal câștigau turnee de Mare Șlem pe bandă rulantă, Aleksandr Dolgopolov poate profita de ușoara cădere a unor tineri precum Jerzy Janowicy sau Benoit Paire.
„E normal ca jucători cu vechime să înceapă să alterneze momentele bune și cele proaste. Astfel, jucătorii tineri au o șansă mai mare să îi invingă. Fiecare generație are momentele ei de cumpănă, iar jucătorii tineri au datoria de a se afirma. Dar este benefic pentru circuit ca spectatorii să vadă oameni noi pe terenurile de tenis”
Aleksandr Dolgopolov, după victoria în fața lui Rafael Nadal
Dimitrov a ajuns până pe locul 16 în lume
Despre „Baby Federer”, titulatura ce l-a adus în atenția presei internaționale pe Grigor Dimitrov, s-au scris file întregi. Anul trecut, după ce oferea unul dintre șocurile anului, învingându-l pe Novak Djokovic la Masters-ul de la Madrid, acesta avea să dezamăgească. Eliminări premature în turul secund (Masters-ul de la Roma, Wimbledon) sau seria de trei eșecuri consecutive în turul inaugural (US Open, China Open și Shanghai) au ridicat semne de întrebăre cu privire la viitorul promițător al jucătorului bulgar.
În 2014, în bazele unui final de sezon bun, dominat de fondul jocului prestat până la momentul semifinalei cu Federer de la Rotterdam, Grigor confirmă forma în ascensiune, atingând maximum în turneele de Mare Șlem: sfert de finală la Australian Open pierdut în patru seturi foarte disputate în fața liderului mondial, Rafael Nadal (3-6 7-6 7-6 6-2). Mai mult decât atât, câștigarea primului turneu ATP 500 Series, cel de la Acapulco, a dovedit că performanța de la Melbourne nu a fost fortuită. În ultimele turnee disputate, talentatul jucător s-a recunoscut învins în fața unor jucători de care acesta se va intersecta în calea către supremația mondială: Ernest Gulbis (Indian Wells) și Kei Nishikori (Miami). Locul 16 mondial și colaborarea fructuoasă cu Roger Rasheed sunt premisele care pot pune bazele unui viitor lider mondial, în condițiile în care supremația Big Four-ului a fost deja contestată de victoria lui Stan Wawrinka de la Australian Open.
Rafael Nadal despre Grigor Dimitrov
„Are toate calitățile pentru a deveni un mare campion. Posedă un stil care se aseamană mult cu cel al lui Roger Federer. Daca o va ține în acest ritm, va ajunge departe”
Articol scris de Cătălin RUSU