Cine transmite la TV meciul Simona Halep – Veronika Kudermetova, din turul 3 la Australian Open
Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, va evolua, vineri, de la ora 10.00, cu rusoaica Veronika Kudermetova, locul 36 WTA şi cap de serie numărul 32, în turul al treilea al Australian Open.
Turneul de Grand Slam de la Australian Open, la care Simona Halep are statut de cap de serie numărul 2, este transmis în exclusivitate de Eurosport. Meciul Simonei Halep cu Veronika Kudermetova din turul secund poate fi urmărit la TV, dar și în format live blog pe www.prosport.ro.
Constănțeanca în vârstă de 29 de ani se luptă cu Veronika Kudermetova (23 de ani) pe „Rod Laver Arena”, prima arenă ca mărime de la Melbourne Park!
Cine transmite la TV meciul Simona Halep – Veronika Kudermetova, din turul 3 la Australian Open
În primele ei două meciuri la Melbourne, Kudermetova a trecut, pe rând, de Kostyuk (78 WTA), scor 6-2, 7-6, şi de Gracheva (97 WTA), scor 5-7, 6-2, 6-2. Kudermetova n-a trecut niciodată de turul III la un Grand Slam, performanţă obţinută acum la Australian Open şi atinsă şi în trecut, la French Open 2019.
În proba de simplu, Simona Halep ar mai putea fi programată, dacă învinge pe rusoaică, în cursul zilei de duminică. Atunci când ar putea să o înfrunte pe Iga Swiatek, în turul 4, probabil o revanşă după eşecul de la Roland Garros.
Partida dintre Halep și Kudermetova se va juca vineri, de la ora 10.00, pe Rod Laver Arena. În schimb, Sorana Cîrstea va deschide balul pe Margaret Court, disputa sa cu Marketa Vondrousova urmând a avea loc de la ora 2, noaptea de joi spre vineri.
Ambele partide în care sunt implicate jucătoarele din România sunt transmise la tv de Eurosport și în format livetext pe Prosport.
Eșec la dublu pentru Simona Halep
Simona Halep a părăsit joi dimineață proba feminină de dublu a turneului Australian Open, după ce a pierdut meciurile susţinute în runda inaugurală la Melbourne.
Halep şi tânăra jucătoare australiană Charlotte Kempenaers-Pocz (16 ani), beneficiarele unui wildcard, au fost întrecute de perechea australiană Arina Rodionova/Storm Sanders cu 6-4, 7-5, după o oră şi 21 de minute.