Cîrstea a urcat pe locul 27** în clasamentul WTA
Jucătoarea tenis Sorana Cîrstea, care a evoluat, săptămâna trecută, în sferturile de finală ale turneului de Grand Slam de la Roland Garros, a urcat 14 locuri și se află acum pe poziția 27, cu 1.796 de puncte, în clasamentul WTA.
Aceasta este cea mai bună poziție ocupată în carieră de Cîrstea.
Următoarea sportivă română este Monica Niculescu care a coborât cinci locuri și se află pe poziția 63, cu 980 de puncte.
În primele 100 de jucătoare ale lumii se mai află trei sportive din România, Alexandra Dulgheru, Edina Gallovits și Raluca-Ioana Olaru. Dulgheru a coborât trei locuri și se află pe poziția a 86-a, cu 771 de puncte, Gallovits ocupă locul 89, după o coborâre de trei poziții, cu 742 de puncte, în timp ce Olaru a coborât și ea trei locuri și se află pe poziția 91, cu 729 de puncte.
Primele zece locuri ale clasamentului WTA sunt ocupate de următoarele jucătoare:
1. Dinara Safina (Rusia) 9801 puncte
2. Serena Williams (SUA) 8158
3. Venus Williams (SUA) 7217
4. Elena Dementieva (Rusia) 6591
5. Svetlana Kuznețova (Rusia) 6191
6. Jelena Jankovici (Serbia) 6100
7. Vera Zvonareva (Rusia) 5360
8. Victoria Azarenka (Belarus) 4746
9. Caroline Wozniacki (Danemarca) 4350
10. Nadia Petrova (Rusia) 3760.