Cîrstea merge perfect la Madrid! Sorana s-a calificat în optimile de finală după o victorie entuziasmantă cu Bellis
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea, locul 83 în clasamentul WTA, a câștigat, marți, scor 6-3, 6-2, meciul jucat cu Catherine Cartan Bellis (SUA, 55 WTA), în turul doi al turneului de la Madrid (Spania), dotat cu premii în valoare totală de 5.439.350 de dolari.
Partida dintre cele două sportive a durat o oră și un minut. Primul set a avut parte de o singură greșeală pe serviciu, făcută de Bellis, care și-a pierdut serva în game-ul doi și i-a permis Soranei să se distanțeze rapid la 3-0. Până la finalul setului care i-a revenit româncei, scor 6-3, în 33 de minute, niciuna dintre cele două sportive nu și-a mai cedat serviciul.
În actul secund, Sorana Cîrstea a făcut break încă din primul game, iar apoi s-a distanțat la 2-0. Următoarea greșeală pe serviciu a setului secund a avut loc în game-ul cinci, când Sorana a pus o distanță și mai mare între ea și adversară, scor 4-1. Până la final s-a mers cap la cap cu serviciul, iar setul doi s-a încheiat, scor 6-2 în favoarea Soranei Cîrstea, în 28 de minute.
În turul următor al turneului madrilen, Sorana Cîrstea o va întâlni pe câștigătoarea meciului Misaki Doi (Japonia, 53 WTA) – Donna Vekic (Croația, 82 WTA). Pentru accederea în optimi, Cîrstea va încasa un cec în valoare de 68,010 de euro și 120 de puncte în clasamentul mondial.