Cîrstea și Woznicacki, în sferturi la Baastad

Perechea Sorana Cîrstea/Caroline Wozniacki (România/Danemarca), cap de serie numărul 4, s-a calificat, luni, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de la Baastad (Suedia), dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari.

Cîrstea și Wozniacki au învins, în runda inaugurală, cu scorul de 7-6 (8/6), 7-6 (8/6), cuplul Lilia Osterloh/Ksenia Palkina (SUA/Kîrgîzstan).

În sferturile de finală, Cîrstea și Wozniacki vor întâlni învingătoarele partidei dintre perechea Erica Krauth/Hanna Nooni (Argentina/Suedia) și cuplul Marian Kondratieva/Sophie Lefevre (Rusia/Franța).

MEDIAFAX

Publicat: 07 07. 2009, 10:29
Actualizat: 07 07. 2009, 10:30