Clay Power Rankings | România este singura țară cu două jucătoare în Top 10 cele mai eficiente sportive pe zgură! Simona Halep are un avans astronomic: surprize de proporții pe podium

  • Statisticienii WTA, alături de specialista Courtney Nguyen, au publicat clasamentul celor mai bune jucătoare pe zgură, așa cum reiese din rezultatele înregistrate în ultimele patru sezoane.

Cu o finală jucată anul trecut la Roland Garros și două titluri la Madrid în ultimii doi ani, Simona Halep domină autoritar acest top al suprafeței roșii. Zgura premiază excelenta deplasare în teren a Simonei, anulând avantajul jucătoarelor înalte – chiar dacă după 2010, campioanele de la French Open au venit cu regularitate din zona ‘big hitters’. Forța tenisului românesc, care dă în acest moment patru dintre cele mai bune 40 de jucătoare ale lumii și 6 dintre primele 70 de tenismene, este semnalată și în acest ‘Top Roșu’: Irina Begu prinde la limită locul 10, iar România este astfel singura națiune cu două reprezentante în elită.

Pentru a obține ‘Clasamentul zgurii” – Clay Power Rankings – reprezentanții WTA au adunat:

  • 100% puncte câștigate pe zgură în 2018
  • 100% puncte câștigate pe zgură în 2017
  • 75% puncte câștigate pe zgură în 2016
  • 50% puncte câștigate pe zgură în 2015

Lider mondial la zi în clasamentul WTA, cu un avans de 1.350 de puncte în fața numărului doi Caroline Wozniacki, Simona Halep are un avans și mai mare în clasamentul pe zgură, de 1.606,5 puncte în fața Serenei Williams. Americanca se află în prezent pe locul 449 WTA și nu a mai jucat vreun meci pe zgură din iunie 2016, după finala de la Roland Garros pierdută în fața spaniolei Garbine Muguruza. Campioana din 2015 de la French Open are însă un procentaj de meciuri câștigate în carieră excelent, peste cel al Simonei Halep (83,1%, față de 70,5%) și, așa cum s-a menținut în Top 30 aproape an întreg cu un singur turneu disputat (Australian Open 2017), americanca își arată din nou superioritatea.

Podiumul zgurii este completat de încă un nume surprinzător: olandeza Kiki Bertens o devansează pe campioana din 2016 de la French Open, Garbine Muguruza, datorită celor patru titluri câștigate din 2016 până în prezent, pe zgură. Prezența lui Bertens, la 1,82 m, pe podium, cu un singur rezultat notabil în turneele mari – prezența în semifinalele de la Roland Garros 2016 – oferă un indiciu clar despre lipsa de consistență în circuit a celor mai bune jucătoare. În 2018, Bertens s-a impus la Charleston (singurul său titlu de nivel Premier), în 2017 la Gstaad și Nuremberg, iar în 2016 la Gstaad și Nuremberg.

!!! Per total, doar patru jucătoare din Top 10 WTA se regăsesc între cele mai eficiente jucătoare pe zgură. în schimb, punctează două jucătoare aflate între locurile 30 și 50, Sam Stosur – de pe locul 58 WTA și, evident, Serena Williams.

Campioanele ultimelor două ediții ale turneului de Mare Șlem desfășurat pe zgură, Muguruza și Ostapenko, punctează la baza podiumului, pe locurile 4 și 5, cele două împreună reușind cu greu să depășească punctajul Simonei Halep.

Fără titlu pe zgură în perioada avută în vedere, Kristina Mladenovic ocupă locul nouă, cu 150,5 puncte în fața Irinei Begu, care punctează cu o linie interesantă: 2017 – titlu la București, semifinală la Istanbul, sfert la Charleston; 2016: optime la Roland Garros, semifjnală la Roma, sfert la Madrid și Charleston, titlu la Florianopolis; 2015: sfert la Madrid și Charleston

Publicat: 19 04. 2018, 13:40
Actualizat: 19 04. 2018, 14:08