Caroline Wozniacki, numărul 13 WTA, a primit un diagnostic crunt în 2018. Daneza a aflat că suferă de o boală autoimună, artrită reumatoidă, iar în 2019 a anunțat că va participa doar la turneele importante din circuitul WTA. Daneza a vorbit despre cum arată viața ei, după ce aflat de boala sa gravă.
După ce Simona Halep a ajuns pe primul loc mondial, Wozniacki a fost una dintre tenismenele care i-a amenințat constant statusul, dar cursa s-a încheiat după ce boala a lovit. Recent, daneza a oferit un interviu în care a vorbit despre noua ei viață: „Sunt clipe foarte grele atât pentru corp, dar și din punct de vedere mental. În fiecare dimineață trebuie să fii pozitiv, altfel n-ai cum. Trebuie să iau lucrurile așa cum sunt. Într-o zi mă pot simți bine, dar a două zi totul poate fi exact pe dos. Nu mai am aceeași energie și simt dureri aproape peste tot. Din acest motiv, trebuie să dorm mai mult, să mă odihnesc în loc să fac ceva pentru mine”, a declarat daneza pentru postul TV 2.
Deși suferă zilnic, Wozniacki nu are de gând să renunțe la tenis: „Este clar că această boală mi-a făcut misiunea și mai grea. Totuși, am încredere că pot concura la un nivel înalt. Voi lupta până la capăt”.
Artrita reumatoidă este o boală relativ frecventă ce afectează articulațiile. În această afecțiune se inflamează membrana sinovială ce delimiteaza articulațiile. În timp, se produce distrugerea articulației, producând disfuncție articulară (articulația nu mai funcționează normal). Boala afectează, de obicei, femeile cu vârsta cuprinsă între 40-60 de ani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER