Clubul exclusivist al fanelor Simonei Halep. Cum a inspirat jucătoarea din România mai multe colege din circuitul WTA: „E incredibilă!” | SPECIAL
Simona Halep a devenit o sursă de inspiraţie atât pentru jucătoarele din România, cât şi pentru sportivele din străinatate! Puţini ştiu că Simona este idolatrizată de un număr important de colege din circuitul WTA.
Simona Halep (2 WTA), prin performanţele şi jocul ei de clasă mondială, a câştigat nu doar respectul adversarelor, ci şi admiraţia lor! Bianca Andreescu (7 WTA) este cea mai cunoscută admiratoare a Simonei.
Dar există şi alte jucătoare de tenis care s-au declarat fanele Simonei Halep în ultimul timp! Halep a câştigat două titluri de Grand Slam şi 22 de trofee în întreaga carieră, întrecând-o în acest an pe Lindsay Davenport în ceea ce priveşte numărul săptămânilor consecutive petrecute în Top 10 WTA.
Clubul exclusivist al fanelor Simonei Halep: Bianca Andreescu, Lauren Davis, Leylah Fernandez, iar lista continuă
Mai multe jucătoare din circuitul WTA au mărturisit că Simona Halep este preferata lor! Pentru cei care mai au nelămuriri în privinţa motivelor pentru care Simona este atât de îndrăgită în circuit, iată cine sunt sportivele care o au drept idol pe româncă şi ce au declarat public:
Bianca Andreescu (Canada, 7 WTA): „Simona Halep este jucătoarea mea preferată! Cred că avem un stil similar de joc. M-am antrenat alături de ea şi este o fată foarte bună”.
„O urmăresc pe Simona pentru că este mică de înălţime, la fel ca şi mine”
Lauren Davis (SUA, 74 WTA): „Am urmărit-o mereu cu fascinaţie pe Simona, care a arătat lumii că poate fi cea mai bună, deşi e mai mică de înălţime (n.r. – 1,68 m), la fel ca şi mine!”.
Renata Zarazua (Mexic, 142 WTA): „Am văzut multe meciuri cu Simona pe Youtube! Îmi place atitudinea ei şi încerc să mă inspir din loviturile ei”.
Jucătoarele din circuitul WTA, fascinate de Simona Halep: „Este incredibilă”
Kamilla Rakhimova (Rusia, 155 WTA): „Am început să joc tenis la vârsta de 5 ani, mama mea fiind antrenoare. Jucătoarele mele preferate sunt Serena Williams şi Simona Halep”.
Valentini Grammatikopoulou (Grecia, 267 WTA): „Eu sunt mai scundă şi majoritatea adversarelor parcă au 2 metri. Am admirat-o pe Maria Kirilenko, dar acum Simona Halep e favorita mea. Este incredibilă!”.
Iar lista poate continua cu alte jucătoare care speră să calce pe urmele româncei: Leylah Fernandez (Canada, 88 WTA), Lourdes Carle (Argentina, 441 WTA), Yang Ya Yi (Taipei, 885 WTA), Alexandra Eala (Filipine), plus multe alte conaţionale ale Simonei Halep, toate o au model pe campioana de la Wimbledon.