Colaborare de top pentru Marion Bartoli în tenisul feminin. „Avem un stil de joc asemănător, așa că îmi este foarte ușor să înțeleg cum joacă ea”

Campioană la Wimbledon în 2013, Marion Bartoli a abandonat proiectul propriei reveniri în circuitul WTA, însă în această săptămână a început, la Linz, o colaborare de probă cu letona Jelena Ostapenko.

Ultima reprezentantă a Franței care a reușit să câștige un titlu de Mare Șlem la simplu, Marion Bartoli, 35 de ani, a intrat în echipa campioanei din 2017 de la Roland Garros. „S-a mai întâmplat să îmi ceară câte un sfat înaintea unui meci cu o jucătoare pe care tocmai o comentasem. Avem un stil de joc asemănător, așa că îmi este foarte ușor să înțeleg cum joacă ea„, a explicat Bartoli noul parteneriat.

Comentator pentru Eurosport Franța, Marion Bartoli a rămas conectată la acțiunea din circuitul WTA. În 2017, franțuzoaica dezvăluia că intenționează să revină pe teren, după o luptă crâncenă cu kilogramele, care a dus-o în pragul anorexiei. În 2018, aceasta a jucat câteva meciuri demonstrative, însă a abandonat proiectul revenirii.

Jelena Ostapenko a reacționat pozitiv, reușind la Linz să lege două victorii pentru prima dată de la US Open încoace (2-0 cu Tamara Korpatsch și 1-0 și abandon cu Alize Cornet). În sferturile turneului de la Linz, Ostapenko, în prezent pe locul 72 WTA, o va înfrunta pe Elena Rybakina (Kazahstan).

Suntem prietene foarte bune și vorbim foarte mult. De aceea am decis să lucrăm împreună săptămâna aceasta. A fost o jucătoare incredibilă, așa că sper că pot învăța multe.
Jelena Ostapenko, despre Marion Bartoli

Publicat: 11 10. 2019, 13:17