Colaborarea cu Patrick Mouratoglou s-a dovedit un eșec de proporții. Jucătorul care l-a avut antrenor pe francez după scandalul cu Simona Halep are numai probleme: s-a scris că e la un pas să rupă contractul cu sponsorul său principal

Sursa Foto Profimedia
Vezi galeria foto - 4 poze

Un tenismen de mare perspectivă a întrerupt colaborarea cu Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al Simonei Halep. Parteneriatul dintre antrenorul francez și sportivul din Danemarca nu s-a dovedit a fi unul de durată, iar căderea tenismenului în clasamentul ATP este vizibilă.

Holger Rune este unul din cei mai talentați tenismeni din noua generație care a apărut în circuit. Danezul în vârstă de 21 de ani a avut prestații apreciate foarte rapid în circuit, ajungând până pe locul 4 în ierarhia ATP în august 2023.

Colaborarea lui Holger Rune cu Patrick Mouratoglou s-a dovedit a fi un eșec

Patrick Mouratoglou este unul dintre cei mai apreciați antrenori de tenis din lume, după ce a cunoscut cele mai mari realizări în perioada în care o pregătea pe Serena Williams. Mouratoglou a pregătit-o pentru o vreme și pe Simona Halep, însă colaborarea dintre cei doi s-a terminat imediat după ce scandalul de dopaj în care Halep a fost implicată a izbucnit. Mouratoglou a fost cooptat în echipa lui Holger Rune, iar rezultatele danezului au fost din ce în ce mai inconstante.

După ce a căzut până pe poziția a 17-a în clasamentul ATP, zvonurile în privința lui Rune s-au înmulțit. Cel mai recent este despre colaborarea danezului cu brandul Nike, care ar fi pe punct de a se încheia, însă Rune a infirmat acest zvon.

„Am vorbit cu niște persoane din interior și se pare că Holger Rune a încheiat parteneriatul cu Nike. Este posibil să aibă un nou sponsor la debutul de la US Open”, au scris cei de la Tennis Connected, care au primit replica din partea lui Rune la scurt timp.

„Nu știu care sunt aceste persoane din interior, însă vă pot spune că nu sunt prea bune la ceea ce fac. Sunt foarte fericit cu colaborarea pe care o am cu Nike”, a scris Rune.

Holger Rune are parte de un sezon foarte slab

Holger Rune nu a reușit să facă performanțe notabile în acest sezon, care pare să fie cel mai slab din momentul în care a debutat la profesioniști, adică în 2020.

Rune nu are realizări prea mari nici la cele trei Grand Slam-uri la care a participat în acest an competițional. A fost eliminat în turul al doilea la Australian Open, în optimi la Roland Garros și în optimi la Wimbledon, iar singura sa speranță pentru un Grand Slam mai bun este US Open, care va începe la sfârșitul lunii august.

Publicat: 11 08. 2024, 18:57