Colecție de premii pentru Simona Halep! Liderul mondial a câștigat cel mai frumos meci din 2018
Site-ul oficial wtatennis.com a anunțat că finala de la Montreal disputată între liderul mondial, Simona Halep, și Sloane Stephens (nr. 6 WTA) este cel mai frumos meci al anului 2018.
Halep s-a impus în trei seturi, 7-6 (6), 3-6, 6-4, în fața jucătoarei din America. La finalul meciului, Stephens a declarat: „De fiecare dată de câte ori joc cu Simona, mă face să fiu o jucătoare mai bună”.
Tot la finalul meciului, antrenorul lui Stephens, Kamau Murray, a fost a spus: „Nici nu mai contează cine câștigă! Contează că am văzut un meci magnific!”.
A fost a doua victorie obținută de Simona în acest an în fața lui Sloane Stephens, după finala de la Roland Garros.
Simona Halep se află în Top 5 cele mai frumoase meciuri ale anului și cu duelul în fața jucătoarea din Olanda, Kiki Bertens. Locul patru îl ocupă înfrângerea suferită de constănțeancă în turneul de la Cincinnati.