CONCLUZII | Ana Bogdan trage linie după o săptămână bună la BRD Bucharest Open: „A fost un turneu extraordinar pentru mine. Îmi doresc să păstrez toate momentele frumoase”. VIDEO

This browser does not support the video element.

Ana Bogdan (108 WTA) încheie o săptămână reușită la BRD Bucharest Open: învinsă în semifinale de Julia Goerges, nu va intra de luni în Top 100. Însă, rămâne a doua semifinală WTA a carierei și prima victorie în fața unei jucătoare de Top 20 a carierei.

A fost un turneu extraordinar pentru mine. Îmi doresc să păstrez toate momentele frumoase pe care le-am avut aici, toate momentele pe care le-am trăit cu intensitate maximă. Vreau să merg mai departe, să iau tot ceea ce a fost bun și să privesc înainte, pentru că a fost un rezultat foarte bun pentru mine„, a declarat Ana Bogdan la conferința de presă de sâmbătă seară.

Analizându-și evoluția din semifinale, Ana Bogdan și-a creditat adversara pentru ridicarea nivelului în setul secund.

În setul doi am simțit un pic de presiune, cu toate că eu luasem primul set. Ea a început să joace din ce în ce mai bine, să schimbe din ce în ce mai repede direcția și să servească mult mai bine decât a făcut-o în primul set, iar eu nu am reușit să îmi țin serviciul. Aici s-a văzut, clar, diferența. Înainte de setul decisiv, arbitrul mi-a spus că se va lua o pauză de zece minute, pentru că a fost foarte cald (n.r. – heat policy). Și pentru mine a fost bine. Amândouă eram puțin obosite. Ne trebuia puțină energie pentru setul al treilea„, a concluzionat Ana.

Pentru Ana Bogdan urmează meciurile pe suprafața favorită – hardul.

Sunt din ce în ce mai determinată, vreau să muncesc mai mult și să am și mai multă încredere în mine la următoarele meciuri. Va urma circuitul din America, unde la fel – vor fi meciuri foarte intense și știu că trebuie să mă antrenez foarte bine pentru acea perioadă. Jocul meu este mult mai solid, sunt mult mai agresivă și iau decizii foarte rapide, schimb direcția foarte repede, fac un pas în teren – așa cum antrenorul m-a sfătuit. Lucrăm de puțin timp împreună, dar rezultatele se văd și asta mă bucură foarte mult„, a tras concluzia Ana Bogdan.

Publicat: 23 07. 2017, 08:38
Actualizat: 23 07. 2017, 08:39