Conflict incredibil între Novak Djokovic și Goran Ivanisevic, chiar în timpul finalei de la Australian Open! Reacția antrenorului după ce sârbul a urlat la el | VIDEO
Novak Djokovic (Serbia, 5 ATP) și-a vărsat nervii pe antrenorul său, Goran Ivanisevic, chiar în timpul finalei cu Stefanos Tsitsipas (Grecia, 4 ATP) de la Australian Open 2023.
Un conflict neașteptat a izbucnit în timpul finalei de la Australia Open între sârbul Novak Djokovic și antrenorul său din Croația, Goran Ivanisevic!
Conflict incredibil între Novak Djokovic și Goran Ivanisevic, chiar în timpul finalei de la Australian Open! Reacția antrenorului după ce sârbul a urlat la el
Deși a câștigat primul set cu 6-3, Novak Djokovic a fost extrem de nervos în setul al doilea, atunci când Stefanos Tsitsipas și-a ridicat nivelul de joc. Nemulțumit de atitudinea lui Goran Ivanisevic, Djokovic a urlat în mai multe rânduri la antrenorul său.
Lui Ivanisevic, care îl antrenează din anul 2019 pe Djokovic, nu i-a picat bine reacția sârbului. Vizibil stânjenit, Goran a spus ceva printre dinți, apoi a întors privirea în altă direcție. După incident, Novak și-a recăpătat concentrarea, câștigând turneul de la Australian Open pentru a 10-a oară în carieră, scor 6-3, 7-6(4), 7-6(5).
Tensiunea a atins cote maxime în loja sârbului și din cauza faptului că tatăl lui Novak Djokovic nu a venit la finala Australian Open, după scandalul în care a fost implicat! Mai multe voci l-au acuzat pe Srdjan că s-a fotografiat cu susținătorii lui Vladimir Putin în complexul Melbourne Park, iar tatăl lui Novak nu a dorit să inflameze și mai mult spiritele, rămânând la hotel. Astfel, Djokovic a fost susținut doar de mama sa și de ceilalți apropiați la meciul cu Tsitsipas.
Novak Djokovic, campion la Australian Open pentru a 10-a oară în carieră
La un an de la expulzarea sa din Australia, Novak Djokovic s-a întors plin de motivație la Melbourne! „Nole” a obținut o performanță nemaiîntâlnită: fenomenalul jucător din Serbia și-a „ciuruit” adevrsarii în ultimele două săptămâni, iar lui Stefanos Tsitsipas nu i-a lăsat niciun set în finală: 6-3, 7-6(4), 7-6(5)!
Novak Djokovic a izbucnit în plâns după ce a triumfat la Australian Open, în condițiile în care anul trecut nu a putut participa, fiind expulzat de autorități.
Pentru Nole a însemnat enorm să își ia revanșa, iar de luni va reveni în fotoliul de lider mondial! Absolut incredibil ce a reușit campionul din țara vecină!