Conflictul dintre Serena Williams și Thiem nu s-a încheiat: „Nimeni nu știe cine ești. Încetează să fii tâmpit!”. Austriacul așteaptă scuze

Prima săptămână de la Roland Garros a adus un conflict între Serena Williams și Dominic Thiem. Americanca nu a mai avut răbdare să aștepte după eliminarea de la French Open, din turul 3, și a vrut să intre cât mai repede la conferința de presă, dându-l astfel afară pe austriac, care discuta cu jurnaliștii după meciul său.

Serena a căpătat o aliată nespărată după conflictul său cu Thiem. Actrița americană Whoopi Goldberg (63 de ani) i-a luat apărarea conaționalei sale, adresând câteva cuvinte dure la adresa austriacului: „Ascultă, omule, nimeni nu știe cine ești! Poate ești bun în tenis, dar toate astea s-au întâmplat pentru că a fost eliminată prematur. Oamenii vor să afle ce s-a întâmplat, în ce stare e. Nu cred că Serena chiar și-ar fi dorit să vorbesc cu cineva după acea înfrângere. Nu da vina pe ea! Încetează să fii tâmpit!”, a săus Goldberg, în cadrul unei emisiuni TV, citată de Express.

Dominic Thiem, numărul 4 mondial, a declarat înainte de meciul său din sferturile de la Roland Garros, contra lui Karen Khachanov (11 ATP), că aștepată în continuare scuzele din partea lui Williams: „Încă nu am obținut acele scuze din partea Serenei. Nu știu dacă a fost greșeala ei sau a organizatorilor sau poate a fost o culpă împărțită, dar a fost o situație ciudată”

Cum s-a produs scandalul

Învinsă, sâmbătă, în turul trei, de mai tânăra sa conațională, Sofia Kenin, sportiva cu 23 de trofee de Mare Șlem în palmares a vrut să intre val-vârtej la conferința de presă, neavând răbdare să aștepte nici măcar un minut. Problema cea mare: faptul că, în sala principală de conferințe, Dominic Thiem, finalist în 2018, stătea de vorbă cu jurnaliștii.

La 20:30 ora locală, Serena s-a adresat reprezentantei WTA: „Puneți-mă într-o sală mai mică, dar acum!”. Situația a fost una cum nu se poate mai delicată. Interesul media pentru Serena, după o partidă pierdută, dar și după un meci cu probleme, în care tribuna i-a fost potrivnică și în timpul căreia s-au auzit multe huiduieli, era imens. Thiem însă adunase la conferință mulți dintre jurnaliștii celor mai mari publicații, care, automat, s-ar fi prezentat și la dialogul cu Williams. În plus, toate celelalte săli de conferințe (de la 2 la 4 – a doua mai mică, o masă cu vreo 15 scaune și două mese rotunde, cu pănă la cinci locuri) erau ocupate.
 
Agasată, Serena Williams a dat semnalul clar că părăsește centrul de presă, s-a îndreptat spre scări și a început să urce treptele. Un reprezentant WTA a oprit-o cu promtitudine, făcând-o pe sportiva în vârstă de 37 de ani să coboare din nou, însă o măsură a trebuit luată imediat.
 
Organizatorii turneului francez l-au anunțat pe austriac că trebuie să părăsească sala principală de conferințe, iar acesta a rămas șocat și s-a revoltat când i s-a spus că trebuie să îi facă loc Serenei Williams.
 
„Nu mai sunt un junior! N-am înțeles, sincer. Adică, ce dracu? Cred că e o glumă. Trebuie să plec din sală pentru că Serena își face apariția? Atunci plec, nu mai stau”, a spus Thiem, vizibil iritat. Lui Domi i se ceruse să meargă afară, într-o zonă dedicată interviurilor tv.
Publicat: 04 06. 2019, 16:50
Actualizat: 04 06. 2019, 16:51