Jaqueline Cristian (133 WTA), una dintre cele patru jucătoare din România acceptate direct pe tabloul principal de la Wimbledon 2023, le-a aprins imaginația fanilor înaintea Grand Slam-ului londonez.
Jaqueline Cristian, sportivă poreclită „Contesa Dracula”, a savurat din plin vacanța înaintea sezonului de iarbă, petrecând clipe de relaxare într-o destinație exotică. Jucătoarea de tenis s-a fotografiat în ipostaze spectaculoase.
Înainte de a se concentrea asupra turneului de la Wimbledon, Jaqueline Cristian și-a încărcat bateriile la plajă. Sportiva a îmbinat relaxarea cu adrenalina și s-a plimbat cu skijetul.
Cristian și-a luat o binemeritată vacanță după ce a câștigat trei turnee în circuitul ITF, reintrându-și în ritm după accidentarea gravă suferită anul trecut, la genunchi.
Jaqueline nu a reușit să impresioneze și la turneele din circuitul WTA în 2023, pierzând în primul tur la ambele competiții la care a participat în sezonul de iarbă: 5-7, 3-6 cu Sinja Kraus (Austria) la Gaiba (Italia), respectiv 2-6, 1-6 cu Varvara Gracheva (Franța) la Bad Homburg (Germania).
Jaqueline Cristian va încerca să spargă gheața și să obțină prima victorie a carierei pe iarbă la Wimbledon, cel mai prestigiost turneu de tenis. Alături de Jaqueline, pe tabloul principal de la All England Club au mai fost acceptate trei românce: Irina Begu, Sorana Cîrstea și Ana Bogdan.
Jaqueline s-a folosit de clasamentul protejat pentru a intra pe tablou la Wimbledon, unde favorită principală va fi poloneza Iga Swiatek. Tragerea la sorți a turneului programat în perioada 3-16 iulie va avea loc vineri.
Irina Begu este singura reprezentantă a României aflată pe lista capilor de serie, în condițiile în care Simona Halep se află în continuare în stare de suspendare provizorie pentru dopaj. Halep a triumfat la ediția din 2019 a turneului del a Wimbledon, după 6-2, 6-2 în finala cu Serena Williams.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER