„Contesa” Jaqueline Cristian a avut o nouă intrare spectaculoasă la Transylvania Open, dar o chinezoaică i-a stricat petrecerea! Româncele pierd pe bandă rulantă la Cluj-Napoca | VIDEO

„Contesa
  • Publicat:

Jaqueline Cristian (România, 83 WTA) a revenit la Transylvania Open îmbrăcată în celebra ei pelerină de „Dracula”, care nu i-a mai purtat noroc în acest an.

La fel ca la ediția precedentă a turneului WTA 250 de la Cluj-Napoca, Jaqueline Cristian și-a făcut o intrare spectaculoasă în BT Arena! Dar „Contesa Dracula” nu a mai reușit să impresioneze, fiind învinsă în runda inaugurală de Xiyu Wang (China, 59 WTA), scor 6-3, 6-3.

Alte două reprezentante ale României au cedat încă din primul tur la Transylvania Open: Ana Bogdan (46 WTA) a pierdut în fața nemțoaicei Jule Niemeier (74 WTA), scor 7-6(5), 6-2, iar Irina Bara (150 WTA) a fost eliminată cu 6-1, 7-5 de Nuria Parrizas-Diaz (Spania, 75 WTA). Competiția din Ardeal este dotată cu premii în valoare totală de 251.750 de dolari.

„Contesa” Jaqueline Cristian a avut o nouă intrare spectaculoasă la Transylvania Open, dar o chinezoaică i-a stricat petrecerea! Româncele pierd pe bandă rulantă la Cluj-Napoca

Jaqueline Cristian a făcut spectacol la intrarea în arenă, purtând aceeași pelerină de „Dracula” cu care a atras atenția în 2021! Dacă la ediția de anul trecut a ajuns până în sferturi, Jaqueline a pierdut la debutul ei în cadrul ediției din 2022! Xiyu Wang a fost necruțătoare cu sportiva din România, învingând-o cu 6-3, 6-3 după o oră și 22 de minute de joc. Ce-i drept, Jaqueline Cristian traversează o perioadă mai slabă din cauza faptului că a suferit o accidentare gravă la genunchi, în luna februarie. Jucătoarea bucureșteană stat pe bară jumătate de an, revenind de curând în circuit.

La turneul WTA 250 de la Cluj-Napoca, în proba de simplu, a mai rămas o singură reprezentantă a României, Gabriela Ruse (104 WTA). Aceasta va juca împotriva unei norocoase pierzătoare, Harmony Tan (Franța, 122 WTA). În turneul de dublu, Monica Niculescu ține steagul sus! În echipă cu Harriet Dart (Marea Britanie), „Moni” a obținut calificarea în sferturi, după 6-4, 5-7, 10-5 cu Jaqueline Cristian / Gabriela Ruse.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat. Nu am știut că...”
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat.…
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid:
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid: "De când am venit, am…
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru…
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil.
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil. "Suntem noi, ăștia de 75 de ani"
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns să aibă după ce a rămas fără întreaga avere
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns…
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
Călin Georgescu, demascat. Cutremur fără precedent în România. Au venit datele oficiale
Călin Georgescu, demascat. Cutremur fără precedent în România. Au venit datele oficiale
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
×