Caroline Wozniacki (Danemarca, 2 WTA), singura jucătoare care îi amenință poziția de lider mondial Simonei Halep la Indian Wells, a început și ea cu dreptul turneul de categorie Premier Mandatory.
Caroline Wozniacki a învins-o duminică dimineață cu 6-4, 6-1 pe Lara Arruabarrena din Spania, ocupanta locului 80 mondial. Wozniacki a stat pe teren o oră și 29 de minute, făcând un meci extrem de solid. Nordica nu și-a cedat serviciul și a expediat 6 ași, astfel că debutul ei la Indian Wells a fost ca un antrenament cu public.
Wozniacki trebuie să ajungă în sferturi pentru a-și apăra punctele adunate anul trecut în California, însă va trebui să reușească mult mai mult dacă vrea să o detroneze pe Halep. Jucătoarea din Danemarca va face rocada cu Simona numai dacă va câștiga titlul. Wozniacki și Halep se pot întâlni doar în finala de la Indian Wells.
Până atunci, Caroline Wozniacki se va lupta pentru un loc în optimi cu Aliaksandra Sasnovici (Belarus, 49 WTA), iar Simona Halep o va întâlni pe Caroline Dolehide (SUA, 165 WTA). Întrucât se află în jumătatea superioară de tablou, Simona va evolua mai repede, în noaptea de duminică spre luni, pe când Caroline va intra pe teren în ziua următoare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER