Lumea tenisului a fost alarmată de cazul jucătoarei de tenis Shuai Peng, care l-a acuzat de viol pe fostul vicepremier al Chinei, Zhang Gaoli! Ei bine, Shuai Peng susține, mai nou, că nu a fost agresată sexual, dar Asociația Tenisului Feminin (WTA) vrea să investigheze cazul în continuare.
WTA a luat o decizie fără precedent, suspendând turneele din China atunci când Shuai Peng a fost dată dispărută! De asemenea, mai mulți jucători și jucătoare de tenis, între care Simona Halep și Serena Williams, s-au mobilizat pentru a afla ce se întâmplă cu colega lor și au pornit mișcarea #WhereIsPengShuai!
Jurnaliștii de la L’Equipe au intervievat-o în această săptămână pe Shuai Peng, care spune că mesajul postat pe rețeaua de socializarea Weibo a fost înțeles greșit, iar ștergerea acestuia a fost „o decizie personală”.
Shuai Peng susține că nu a fost obligată să întrețină relații sexuale cu Zhang Gaoli: „Agresiune sexuală? Nu am spus niciodată că am fost agresată sexual de cineva. De ce am şters mesajul? Pentru că aşa am vrut.
În primul rând, aș vrea ca oamenii să înțeleagă cine sunt: sunt femeie, uneori calmă, uneori fericită, alteori mă simt tristă sau chiar mă pot simți foarte stresată… Toate emoțiile și reacțiile normale ale femeilor le trăiesc și le simt și eu”, a spus Shuai Peng pentru L’Equipe.
Steve Simon, șeful WTA, a reacționat după interviul acordat de Shuai Peng, nefiind convins că sportiva din China, care se află în continuare acasă, poate declara liber ceea ce simte: „E un lucru bun să vedem aparițiile lui Shuai Peng, fie că sunt în interviuri, fie la Jocurile Olimpice. Totodată, recentul său interviu nu risipește preocupările privind primul său mesaj din 2 noiembrie.
Trebuie spus că Peng a dat dovadă de mult curaj dezvăluind public că a fost agresată sexual de un înalt oficial al guvernului chinez. Aşa cum am proceda în cazul oricărei alte jucătoare din lume, noi am cerut ca o anchetă formală asupra acestor declaraţii să fie condusă de autorităţile competente, iar ca WTA să o poată întâlni pe Peng, în privat, pentru a discuta situaţia ei”, a spus Steve Simon.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER