Încă o veste șochează lumea tenisului, la două săptămâni după verdictul devastator primi de Simona Halep! Un alt tenismen cu origini românești, Dragoș Nicolae Mădăraș, a fost suspendat provizoriu.
Dragoș Nicolae Mădăraș (26 de ani), jucător care a reprezentat România până la 18 ani, când a ales să schimbe tricolorul cu steagul Suediei, este acuzat de încălcarea Programului anticorupție din tenis.
Dragoș Mădăraș, jucător aflat pe locul 220 ATP, a fost suspendat de către Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITA), în baza articolului F.3.b.i.1., care precizează că sportivul „a eșuat în a se conforma cu o cerință exprimată de oficialii ITIA”.
„Confirmăm că tenismenul suedez Dragoș Nicolae Madaras a fost suspendat provizoriu din acest sport, în așteptarea examinării integrale a acuzațiilor Programului anticorupție din tenis.
Din 17 august 2023, jucătorului i-a fost interzis să concureze sau să participe la orice evenimente de tenis organizate de forurile de conducere ale sportului. Jucătorul a făcut apel împotriva impunerii suspendării provizorii, dar contestația sa a fost respinsă de consilierul independent anticorupție, profesorul Richard McLaren, pe 22 septembrie 2023″, a transmis ITIA pe site-ul oficial.
Dragoș Mădăraș a obținut rezultate notabile sub culorile României, în turneele ITF, dar a primit cetățenia suedeză în 2016. Sportivul și-a explicat decizia, spunând că într-o țară străină dispune de mai multe avantaje pentru a deveni un jucător important în circuitul mondial.
Dragoș a vorbit pentru ProSport înaintea obținerii cetățeniei suedeze, mărturisind că a grăbit cât de mult mutarea: „M-am mutat în Suedia cu toată familia, locuim toți acolo. Mă antrenez în Suedia, ce să zic, e mult mai bine. Ai mai multe șanse și avantaje pentru a deveni un jucător de top.
În mod normal, ca să primesc pașaport trebuie să stau cinci ani în Suedia. Eu am stat doar trei ani, dar managerul meu, Erik Ullsten, încearcă să-mi obțină pașaportul cât mai repede posibil. Nimeni de la Federația din România nu a încercat să mă convingă să mă răzgândesc”, a afirmat tenismenul care se poate lăuda cu două convocări la echipa națională de Cupa Davis a Suediei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER