Contract record pentru WTA: peste 420 de milioane € pe 10 ani pentru drepturile de televizare. Halep a contribuit și ea la sumă: „Valoarea stelelor în ascensiune a contat”

Asociația Jucătoarelor Profesioniste de Tenis (WTA) a încheiat un contract pentru cedarea drepturilor de televizare, valabil în perioada 2017-2026, în valoare de 525 de milioane de dolari (420 de milioane de euro), sumă care reprezintă un record pentru sportul feminin, informează BBC.

Înțelegerea cu societatea Perform prevede în premieră ca fiecare meci de simplu de pe tablourile principale, însumând aproximativ 2.000 de întâlniri pe an, precum și partidele din faza semifinalelor și finalele de dublu de la toate turneele din circuitul profesionist feminin să fie produse.

Conform contractului în derulare, încheiat pentru perioada 2013-2016, Perform transmitea doar o treime din meciurile de simplu.

Președintele WTA, Stacey Allastar, a declarat că această înțelegere le oferă fanilor mai mult acces la jucătoarele pe care vor să le urmărească. Ea a adăugat că suma anuală garantată de noul contract este de 33 de milioane de dolari (26,5 milioane de euro), aproape dublu față de banii pe care Perform se obligă să-i achite în prezent, 17 milioane de dolari (13,7 milioane de euro).

Acest contract vine într-un moment în care ne uităm spre orizont și se întrezărește o schimbare de gardă în rândul vedetelor noastre de top, ce ne arată valoarea și profunzimea stelelor noastre în ascensiune„, a adăugat conducătoarea WTA.

Din „noul val” al tenisului feminin face parte și Simona Halep, 23 de ani, care ocupă locul 3 WTA.

Publicat: 09 12. 2014, 20:12
Actualizat: 09 12. 2014, 20:15