Contraperformanță reușită de Ungur în calificările de la Wimbledon. Adi, învins de un jucător care nu mai câștigase pe iarbă până la 38 de ani
- Adrian Ungur (186 ATP) a părăsit cu capul plecat turneul de la Wimbledon, după primul tur al calificărilor, românul fiind învins de Ruben Ramirez-Hidalgo (Spania, 242 ATP), scor 7-6(1), 4-6, 3-6.
Ungur (31 de ani) nu a reușit să-i copieze performanța lui Marius Copil, care luni a acces în turul doi al calificărilor de la Wimbledon (6-1, 6-2 cu Di Wu), ba din contră! Adrian a cedat în fața unui veteran care până la 38 de ani nu mai câștigase niciun meci pe iarbă, suprafața pe care se joacă la Wimbledon. „Zguristul” Ramirez-Hidalgo mai jucase 9 meciuri pe suprafața verde în carieră, pierzându-le pe toate!
Ce-i drept, Adrian nu a câștigat nici el vreun meci pe iarbă până acum, având un palmares de 0 victorii și 7 înfrângeri înaintea partidei. Dar diferența de vârstă trebuia să încline balanța în favoarea lui Ungur, lucru care părea realizabil după primul set. Românul a câștigat prima manșă într-o oră, impunându-se fără emoții în tie-break, la 1. Jocul lui Adi s-a prăbușit însă inexplicabil în următoare seturi, spaniolul reușind câte un break în fiecare act. Scor final 7-6(1), 4-6, 3-6 pentru Ruben, iar România mai râmâne cu un singur reprezentant în concursul masculin de la Wimbledon.