CONTROVERSA continuă. Surpriza uriașă pregătită de organizatorii de la Australian Open pentru tragerea la sorți. În lipsa deținătoarei trofeului, a fost promovată Maria Șarapova. Când se stabilește tabloul pe care Simona Halep e cap de serie #1
Organizatorii de la Australian Open au decis ca, în lipsa deținătoarei trofeului de la feminin, Serena Williams, Roger Federer să fie însoțit la tragerea la sorți pentru ediția 2018 de Maria Șarapova, cea care a picat un test antidoping în 2016 chiar în timpul competiției din Melbourne.
Astfel, controversa care o are în centru pe Maria Șarapova și care a ținut capul de afiș pe 2017, prin seria consistentă de invitații pe tablourile principale primite de rusoaică după expirarea suspendării pentru dopaj, continuă și în 2018.
Tragerea la sorți va avea loc joi, 11 ianuarie, de la ora 10:00 – ora României, cu Simona Halep în postura de principală favorită și poate fi urmărită în format LIVE TEXT pe www.prosport.ro
- România are șase reprezentante direct acceptate pe tabloul principal de simplu – Simona Halep (1 WTA), Sorana Cîrstea (37 WTA), Irina Begu (40 WTA), Mihaela Buzărnescu (57 WTA), Monica Niculescu (85 WTA), Ana Bogdan (107 WTA) – și un reprezentant la simplu masculin – Marius Copil (93 ATP).
- Alexandra Cadanțu (171 WTA), Irina Bara (183 WTA) și Alexandra Dulgheru (190 WTA) joacă în calificările probei de simplu sperând să li se alăture celor șase tricolore de pe tabloul principal. La simplu masculin, România nu are reprezentant în calificări.
Alegerea australienilor este una discutabilă. Cu cinci trofee, Șarapova este, într-adevăr, a treia jucătoare activă în circuit în topul celor mai multe titluri de Mare Șlem câștigate de-a lungul carierei, la simplu – după Serena Williams (23 trofee) și Venus Williams (7 trofee). Sora mai mare a Serenei nu a câștigat niciodată însă trofeul la Melbourne, deși a jucat două finale – în 2003 și 2017.
Organizatorii au ales să îi ofere locul de onoare Șarapovei, campioana din 2008 la ‘Open-ul Vesel’, și nu finalistei ediției precedente, sau numărului unu mondial – Simona Halep. În lipsa Serenei Williams – nerefăcută după nașterea primului copil și a Victoriei Azarenka – implicată în lupta pentru custodia copilului său, pe tabloul principal de la Australian Open se vor regăsi doar două foste câștigătoare ale turneului – Maria Șarapova (locul 47 WTA) și Angelique Kerber (22 WTA), învingătoare în 2016.