Controversata Aryna Sabalenka, schimb de mesaje siropoase cu Paula Badosa, amica ei cea mai bună din circuitul WTA. Jucătoarea din Belarus a câștigat trofeul la Cincinnati și sportiva din Spania n-a ezitat să își arate afecțiunea
Aryna Sabalenka (nr. 2 WTA) a câștigat turneul Masters de 1000 de puncte de la Cincinnati luni seară, după ce a învins-o pe Jessica Pegula (nr. 6 WTA) în două seturi, scor 6-3, 7-5. Aryna Sabalenka a avut un schimb de mesaje siropoase cu Paula Badosa, amica ei cea mai bună din circuit, iar cele două nu s-au ascuns în a-și arăta afecțiunea.
Aryna Sabalenka și-a marcat victoria la Cincinnati Open printr-o ședință foto elegantă cu trofeul, declanșând o reacție profund emoționantă din partea buneia sale prietene și colege de circuit, Paula Badosa. Răspunsul cald al jucătoarei spaniole a fost întâmpinat cu afecțiune de către Sabalenka.
Aryna Sabalenka, schimb de mesaje siropoase cu Paula Badosa, amica sa cea mai bună din circuitul WTA
La turneul Masters de 1000 de puncte de la Cincinnati, Aryna Sabalenka a avut prestații de clasă. Sportiva din Belarus a câștigat turneul fără set pierdut, iar prestația din semifinala de duminică, 18 august, în fața liderului clasamentului WTA, Iga Swiatek, a fost excelentă. Sabalenka a trecut fără emoții de Swiatek, scor 3-6, 3-6. În finală, a învins-o pe Jessica Pegula cu 6-3, 7-5, obținând astfel primul său titlu din acest an, după triumful de la Australian Open din ianuarie. Aceasta reprezintă, de asemenea, cel de-al șaselea titlu WTA 1000 din cariera sa.
Paula Badosa a reacționat la postare cu o serie de emojiuri, exprimându-și bucuria, iar Sabalenka i-a răspuns entuziast cu emojiuri în formă de inimă. În 2024, Badosa și Sabalenka s-au confruntat de trei ori, toate întâlnirile fiind câștigate de jucătoarea din Belarus. În ansamblu, Sabalenka conduce cu 5-2 în duelurile directe cu Badosa.
Sabalenka, cu ochii către US Open
Victoria de la Cincinnati reprezintă doar un pas către marele obiectiv al Arynei Sabalenka, care își dorește trofeul de la US Open. Succesul din meciul cu Iga Swiatek i-a oferit un plus de moral sportivei din Belarus, care țintește să se impună pentru prima oară la US Open.
Victoria în fața Jessicăi Pegula a adus-o pe Sabalenka la un record impresionant de 39 de victorii și doar 11 eșecuri în acest sezon. De asemenea, această victorie îi va permite să o depășească pe Coco Gauff și să revină pe locul 2 în clasamentul WTA înainte de US Open, unde a fost finalistă în anul precedent.