Copil, 4 mingi de meci cu Hănescu!** Victor a învins în trei seturi în ultimul tur al calificărilor de la Madrid
Schimbul de generații în tenisul masculin se amână. Victor
Hănescu (63 ATP) rămâne numărul 1, după ce l-a învins ieri pe mai
tânărul său coechipier din Cupa Davis, Marius Copil (216 ATP), cu
5-7, 7-5, 7-6 în ultimul tur al calificărilor turneului Masters
Series de la Madrid.
Pentru prima dată în ultimii doi ani și jumătate, Victor Hănescu a
fost nevoit să joace din nou în calificări pentru a accede pe
tabloul principal al unui turneu ATP. Ultima întâmplare de acest
gen s-a consemnat tot la Madrid, numai că în 2008 turneul se
desfășura în sală. Ca și atunci, „Hăne” a câștigat cele două
meciuri disputate în calificări și a acces pe tabloul principal al
turneului Masters Series patronat de Ion Țiriac. Acum, Victor a
intrat între cei mai buni „64”, după ce a trecut de Marius Copil,
ajuns și el pe tabloul calificărilor datorită unui wild-card primit
din partea magnatului român.
În ciuda diferenței de 153 de locuri în ATP, dar și de nouă ani la
vârstă, partida dintre cei doi români a fost foarte echilibrată, ba
chiar cu multe momente favorabile tânărului de 20 de ani. După
aproximativ trei ore de joc, Marius Copil a ajuns în poziția de
obține rezultatul carierei, dar a ratat nu mai puțin de patru mingi
de meci! Prima la 5-4 în „decisiv”, iar apoi trei consecutiv în
tie-break, de la 6-3. Hănescu a revenit de fiecare dată, iar la
final a obținut biletul pentru tabloul principal: 5-7, 7-5, 7-6
(6), semn că pentru încă un timp el rămâne liderul tenisului
românesc masculin.
Tot la Madrid, dar la feminin, Alexandra Dulgheru și Simona Halep
au părăsit din primul tur competiția.