Copil și-a zdrobit adversarul în primul tur al calificărilor de la Wimbledon! Victorie cu 6-1, 6-2 pentru Marius

  • Marius Copil (România, 174 ATP) a trecut la pas în manșa secundă a calificărilor de la Wimbledon, învingându-l cu scorul de 6-1, 6-2 pe chinezul Di Wu (158 ATP)! 

Copil a depășit marți primul obstacol în drumul său către tabloul principal al turneului de Grand Slam de la Wimbledon, obținând biletul în runda a doua a calificărilor după doar 53 de minute de joc. Serviciul lui Marius a fost imparabil, viteza loviturilor sale fiind amplificată de iarbă, o suprafață pe care românul se simte excelent. Arădeanul nu i-a oferit nici măcar o șansă de break lui Wu, în timp ce chinezul și-a cedat serviciul de 5 ori, tabela indicând un scor final de 6-1, 6-2!

Marius Copil nu a trecut niciodată de turul secund al calificărilor de la Wimbledon, fază în care a mai evoluat în anii 2014 și 2015 (7-6, 6-7, 2-6 cu Frank Dancevic, respectiv 6-4, 2-6, 7-9 cu Vincent Millot). Românul se va duela pentru un loc în play-off-ul calificărilor cu câștigătorul partidei dintre James Duckworth (Australia, 172 ATP) și Kenny De Schepper (Franța, 139 ATP). Pentru victoria categorică obținută luni, Marius va fi recompensat cu un cec în valoare de 7.500 de lire sterline.

 

 

Publicat: 21 06. 2016, 14:10
Actualizat: 21 06. 2016, 16:16