CORESPONDENȚĂ DE LA MIAMI OPEN | Sorana Cîrstea, duel de foc în sferturi! „Știu ce și cum pot juca împotriva Arynei Sabalenka”! EXCLUSIV

Sorana Cîrstea va lupta cu Aryna Sabalenka, locul 2 WTA, în sferturile competiției Miami Open. La ediția din 2022, sportiva din Belarus a fost învinsă de Irina Begu exact acum un an când era tot cap de serie numărul doi, la fel ca la actuala ediție.

Sorana Cîrstea: „Știu ce și cum pot juca împotriva Arynei Sabalenka”

Cum a trecut Sorana Cîrstea de Marketa Vondrousova, scor 7-6 (3), 6-4, la Miami Open.

Antrenorul Thomas Johansson e cel care care o mobilizat-o pe Sorana să atingă performanța de acum de la Miami.

„Sabalenka o jucătoare foarte agresivă, în forță. Servește bine, vrea să scurteze punctele” o descrie pentru Prosport Cîrstea pe bielorusa care joacă la Miami al 5-lea ei sfert de finală consecutiv din tot atâtea turnee disputate în 2023 (Adelaide, Australian Open, Dubai, Indian Wells și Miami Open).

Cu numai două înfrângeri suferite în 22 de meciuri disputate în acest sezon, Sabalenka a bătut-o pe Krejcikova într-o optime de finală în care a avut procentaj de 70 la sută „puncte câștigate cu primul serviciu”. „Serviciul meu a generat multă presiune asupra Barborei” pretinde deținătoarea titlului de la Australian Open.

„Cheia victoriei a fost cu siguranță serviciul meu. Așa am putut returna cu mai multă libertate ca să joc mai aproape de linii. În plus am avut timp de reacție” a scos în evidență Sabalenka „arma mortală” cu care a învins-o pe Krejcikova căreia i-a cedat numai zece puncte în ghemurile în care a servit. „Știu că va fi foarte greu” conștientizează Sorana dificultatea unui returcontra unei jucătoare a cărei forță de propulsie este comparabilă cu a unui bărbat, analiză cuantificată chiar de statisticianul australian al bielorusei care îi asigură consiliere informatică și lui Nicolas David Ionel.

„Am câștigat multe meciuri în acest swing american (n.r. Indian Wells-Miami) și am încredere. Știu ce pot juca” este sigură pe ea Cîrstea care știe în același timp că, asemenea ei, Sabalenka nu a pierdut niciun set la Miami.

Sorana devine a treia cea mai bine clasată româncă în circuitul WTA

Cu sferturi consecutive în Double SunShine, Sorana urcă pe locul 51 mondial după un salt de 23 de poziții catalizat 205 puncte acumulate până în faza primelor opt ale Open-ului Floridei.

Sorana a depășit-o pe Ana Bogdan și devine a treia cea mai bine clasată româncă după Halep și Begu din circuitul feminin WTA. Cu șapte meciuri câștigate din opt, Sorana are cea mai lungă serie de victorii în două săptămâni legate de la mijlocul lui 2021 când a jucat finală la Strasbourg și a disputat, imediat, optimi la Roland Garros într-un sezon în care a câștigat titlul la Istanbul.

În săptămâna imediat următoare a disputat finală la Strasbourg cedată în fața Barborei Krejcikova pentru ca la Roland Garros să ajungă în optimi unde a fost învinsă de Tamara Zidansek. Fără a învinge vreodată un număr doi mondial, Cîrstea a întâlnit ultima dată o ocupantă a poziției a doua mondială pe Ons Janbeur, tunisianca învingând-o pe Sorana chiar la debutul acestui sezon: la Adelaide, românca a pierdut în două seturi.

Sferturi de finală consecutive a mai izbutit Sorana în 2017 când a pierdut cu Ostapenko la Beijing (WTA 1000) pentru ca, în săptămâna imediat următoare, să joace în turul primelor opt la Linz, WTA 250 organizat în Austria.

Tot în 2017, Cîrstea a mai izbutit două sferturi la rând: Istanbul (eliminată de Svitolina) și Madrid (învinsă de Mladenovic).

Sabalenka a trecut în optimi, 6-3, 6-2, de Barbora Krejcikova

Publicat: 28 03. 2023, 15:35
Actualizat: 10 10. 2024, 16:29