Corespondență de la Roland Garros. Regina loviturilor scurte: Monica Niculescu, victorie istorică. „Nu-mi vine să cred că am câștigat, dar cred că am jucat inteligent”

  • Monica Niculescu a câștigat prima partidă la Roland Garros, la șapte ani distanță de la debutul ei pe zgura pariziană.
  • După ce a trecut cu 5-7, 6-3, 6-1 de Kaia Kanepi, românca o va înfrunta în turul secund pe învingătoarea dintre Oprandi și Ormaechea

Departe de forfota de pe aleile de la Roland Garros, Monica Niculescu a îngenunchiat-o cu o ploaie de scurte pe Kaia Kanepi, scor 5-7, 6-3, 6-1, în primul tur al Grand Slam-ului. A fost o victorie specială pentru eleva lui Călin Ciorbagiu, în condițiile în care a fost și prima la French Open pe tabloul principal. De șapte ani a tot alergat Monica după această victorie, care a stors-o însă mult din punct de vedere fizic. Două ore și 15 minute de joc efectiv.

Până la debutul partidei, Niculescu a stat ca pe ghimpi vreo două ore, având în vedere că primul meci al zilei de pe terenul 3, Nieminen – Przysieszny, s-a prelungit, având nevoie de un „decisiv” pentru ca finlandezul să se impune. Motivul este simplu: „Nu îmi palce să aștept”, a susținut după joc reprezentanta țării noastre. Astfel, de la ora 14:00, programarea inițială, Monica a ajuns la teren abia în jurul orei 16:10. Spectatorii s-au înghesuit în Piața „Mușchetarilor”, pe terase sau pe Philippe Chatrier, la meciul Serenei Williams, astfel că la startul meciului tribunele au fost destul de goale. Doar vreo 6-8 suporteri ai estoniencei sau rafalele de aplauze din zona arenei centrale au mai „spart” liniștea totală din arenă. Monica Niculescu și Kaia Kanepi și-au văzut liniștite de joc, iar prima minge de break a venit abia în minutul 37 al jocului, la 4-3. I-a aparținut adversarei, însă Monica a salvat-o cu o scurtă, arma favorită. Acea mingea i-a oferit parcă un plus de încredere româncei, care a reușit să facă primul break al meciului la 4-4. Ea a servit pentru set, dar Kanepi a trecut la atac și nu s-a mai oprit până la 7-5.

O trupă de muzicanți a captat atenția într-un moment în care Monica se pregătea să intre pe teren

După 62 de minute de joc, Niculescu a decis să schimbe câteva lucruri. Prima mișcare a fost să-și înlocuiască racheta. Apoi, a decis să joace tot mai mult pe reverul adversarei. Scurtele și slice-ul puțin ieșitr din comun cu care derutează pe toată lumea au rămas în arsenal. Iar punctele au început să se adune pe bandă rulantă în dreptul Monicăi. În 23 de minute, ea a pus pe tabelă un 5-0 care l-a mai destins și pe antrenorul Călin Ciorbagiu în tribune, dar și un cuplu de îndrăgostiți care s-au întins pur și simplu de-a curmezișul pe bănci. Situația la seturi nu a restabilit-o însă fără emoții, ci după alte 22 de minute, cu 6-3. Important însă a fost că Niculescu a încheiat cu break, astfel că a început la serviciul și în setul decisiv. Unul pe care l-a controlat cap coadă grație unor alte scurte care au smuls câteva „Ola la la-uri!” din partea francezilor, care au mai populat arena numărul 3 spre sfârșitul partidei. Niculescu a fost duminică, în prima zi, regina „scurtelor”. De la 4-1, Kanepi, favorită în acest meci și cap de serie numărul 25, a început să trimită mingea tot mai tare și tot mai departe de teren, astfel că Monica a spart ghinionul și la Roland Garros. Acum are victorii pe toate suprafețele în turneele de Grand Slam.

„Eu prefer mai mult hardul și turneele din China”

Epuizată după cele două ore și 15 minute, Monica Niculescu și-a făcut apariția în zona interviurilor după aproximativ 75 de minute. Încă mai resimțea duritatea partidei. A răsuflat însă ușurată pentru că nu a resimțit nicio accidentare și poate să-și vadă de treabă în continuare la Paris. „Nu-mi vine să cred, dar cred că am evoluat inteligent. Meciul n-a fost ușor, Kaia juca foarte bine, servea foarte tare. Am încercat să pun foarte multe scurte, știam că este mare și nu prea se deplasează bine. A fot și o tactică să pun foarte multe scurte, știam că dacă stau la joc cu ea, am șanse mai puține, Kanepi este foarte puternică. Mi-au intrat scurtele foarte bine și cred că asta a fost cheia succesului”, a declarat Niculescu, care a realizat că poate obține prima victorie la Roland Garros la 4-1 în „decisiv”. 

Monica a susținut că nu avea foarte multe așteptări de la Roland Garros, având în vedere și trecutul său la French Open: „Eu prefer mai mult hardul și turneele din China. Abia aștept să vină aceste turnee. Călin Ciorbagiu a crezult mai mult decât mine, m-a ajutat foarte mult”. Chiar dacă urmează un meci teoretic mai accesibil, cu Oprandi sau Ormaechea, Niculescu nu se aventurează în declarații, tocmai din cauza zgurii: „Nu prefer niciuna, amândouă joacă foarte bine pe zgură. Chiar dacă am bătut o favorită, nu pot să spun că acum sunt favorită. Am câștigat acest tur, dar rezultatele mele la Roland Garros nu sunt atât de bune. Trebuie să cred în mine, să mă antrenez și să lupt pentru a trece și mai departe, meciul nu va fi ușor, asta e clar”. Un lucru e clar, această victorie cu estonianca Kaia Kanepi îi deschide Monicăi alte perspective în capitala Franței. 

 

 

 

Publicat: 25 05. 2014, 20:55
Actualizat: 25 05. 2014, 23:30