CORESPONDENȚĂ DE LA WIMBLEDON | Ana Bogdan și-a aflat diagnosticul după ce a acuzat probleme de sănătate în meciul cu Lesia Tsurenko: „Nu vedeam mingea bine”

Redactor:
Ilie Pavel
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ana Bogdan (30 de ani, 57 WTA) a fost învinsă de Lesia Tsurenko (34 de an, 60 WTA), scor 6-4, 3-6, 6-7 (18), în turul trei de la Wimbledon. Totuși, în debutul setului doi românca a acuzat probleme de sănătate.

„Cefalee de tip tensional, posibilă insolație de efort fizic”, este diagnosticul pus de medici Anei Bogdan.

“Nu vedeam bine minge”, dezvăluie Bogdan pentru ProSport cum a câștigat primul set înainte să apeleze medic pe terenul 14 chiar dacă a câștigat primul set cu Lesia Tsurenko în turul secund de la Wimbledon.

“Am chemat medicul la 1-0 în setul 2 dar stările mele de disconfort începuseră să apară încă de când aveam 4-1 în primul set. De atunci am început să mă simt rău” relevă Ana Bogdan pentru ProSport reperele unei experiențe de care nu a mai avut parte niciodată în carieră.

“Mi-am dat seama că ceva nu este bine cu mine. Însă m-am străduit, m-am luptat, am reușit acolo să depășesc de câteva ori acele stări și să câștig primul set. Am simțit, clar, că este din ce în ce mai rău și că am nevoie de medic la începutul setului al doilea”, descrie, în amănunt, Ana panica instalată foarte probabil de stresul emoțional combinat cu disconfortul termic creat de arșița care a asediat Wimbledon-ul puțin după miezul zilei.

“A fost foarte cald lucru pe care nu l-am mai simțit de foarte mult timp. Temperaturile au fost sufocante și cred că acesta a fost unul dintre motivele pentru care eu m-am simțit rău”, admite Ana care a jucat mai bine de un set să poarte nimic pe cap și cu părul strâns într-un coc până când, din tribună, Simone Temspestini a ajutat-o cu o șepcuță înainte ca organizatorii să-i trimită alte două printr-un copil de mingi.

Medicii britanici au precizat că expunerea prelungită în condiții de efort fizic la temperaturi ridicate (n.r. insolația de efort) au accentuat problemele de sănătate ale Anei Bogdan care a jucat 3 ore și 40 de minute.

Urgențele medicale legate de căldură în timpul evenimentelor sportive sunt estimate a fi de 10 ori mai frecvente decât incidentele legate de alte probleme de sănătate.

“Amețeam, aveam presiune foarte mare în urechi, simțeam, uneori, că nu mă pot coordona și că nu văd foarte bine mingea” nu a ezitat Ana să precizeze excat senzațiile de disconfort experimentate la peste 30 de grade Celsius, la nivelul gazonului.

Ce e cefaleea de tip tensional!

Cefaleea de tip tensional creează un mare disconfort printr-o senzație de presiune, de apăsare nefiind exclus țiuitul în ureche.
Factori declanșatori:
– tensiune emoțională, anxietatea, stresul;
– tensiune fizică în mușchii scalpului și gâtului;

Creșterea tensiunii arteriale este cea mai frecventă cauză dar simptomele pot să apară și pe fond emoțional, de stres. Este și motivul pentru care și medicii de la Wimbledon i-au administrat Anei anti-inflamatoare.

Durerea bilaterală, apăsătoare se resimte ca o bandă ce pare că strânge capul de la intensitate ușoară până la moderată sub forma unui episod cu durată variabilă, în cazul lui Bogdan, “episodică”.

Genul de cefalee suferită de Ana Bogdan poate apărea și din cauza migrenelor.
Este indicat efectuarea unui RMN cerebral cu AngioRM.

“Am încercat din răsputeri să trec peste toate stările pe care le aveam și să lupt. Am luptat cu tot ce am avut eu astăzi, cu toată forța, cu toată puterea și tot ce am avut eu mai bun”, nu ascunde Bogdan determinarea cu care a ținut să joace după ce medicii i-au luat tensiunea pentru ca apoi să îi aplice un tratament medicamentos asociat cu utilizarea prosoapelor cu gheață încolacite în jurul gâtului și masaj cu gheață la mușchii gambelor.

“A fost un meci foarte intens în care am depășit multe limite atât din partea mea cât și din partea Lesiei (n.r. Tsurenko). Ar trebui să privesc pozitiv această poveste pentru că m-am învins, în foarte multe momente, pe mine, mi-am învins stările pe care le aveam acolo pentru că nu mă simțeam deloc bine. Acum este destul de dureros dar peste câteva zile voi privi cu alți ochi acest moment”, conștientizează Ana Bogdan care imediat dupa meci a făcut recuperare, masaj și s-a hidratat în așa măsură încât a fost capabilă să respectele angajamentele media.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×