CORESPONDENȚĂ DE LA WIMBLEDON | Sorana Cîrstea, despre marele regret după eliminarea în fața lui Beatriz Haddad: „M-am bătut singură” | FOTO
This browser does not support the video element.
Sorana Cîrstea (România, 37 WTA) a fost învinsă fără drept de apel de Beatriz Haddad Maia (Brazilia, 13 WTA), scor 2-6, 2-6 în turul al treilea de la Wimbledon.
CORESPONDENȚĂ DE LA WIMBLEDON | Sorana Cîrstea, despre marele regret după eliminarea în fața lui Beatriz Haddad: „M-am bătut singură”
După meci, românca a vorbit pentru reporterul ProSport prezent la Wimbledon despre șansa ratată de a juca pentru prima dată în „optimi” la acest Grand Slam.
Reporter: Sorana, începuturile de set au marcat derularea ulterioară a partidei: schimburi lungi, multe egalități.
Sorana Cîrstea: Meciul cu Haddad mă așteptam să fie dificil. Debutul fiecărui set a contat enorm și faptul că nu am putut să-mi adjudec acele mingi de ghem ea a făcut break imediat. De la 1-0 s-a ajuns în ambele seturi la 3-0. A cântărit mult pentru că în momentul în care ai două break-uri în față deja joci mult mai degajat. Tot meciul am simțit că sunt în urmărirea ei!
Reporter: Câtă importanță a avut returul?
Sorana Cîrstea: Cred că returul a avut o importanță foarte mare. La început de meci Haddad nu a servit foarte bine și acolo trebuia să fructific acele șanse. În ghemurile de debut ale partidei nu m-a deranjat atât de mult cu serviciul și chiar dacă este stângace, puteam să profit mai mult de diagonală cu dreapta. Jocul ei eficient l-a putut seta pe fondul evoluției mele destul de modestă. Am comis prea multe greșeli (n.r. 30 de erori neforțate a contabilizat Sorana pe parcursul meciului din turul 3) în momente de cumpănă, de final per ghem.
Reporter: Ai riscat jucând la linie pentru a nu intra în raliuri și să închizi punctul mai repede?
Sorana Cîrstea: Corect! Haddad a jucat la siguranță, departe de linie și mult în apărare, motiv pentru care eu a trebuit să preiau atacul. A fost un meci în care predilecția execuțiilor nu a fost să ochiesc liniile. De afară așa pare că am dat prea mult la linie, iar marja de eroare era foarte mică. Realmente au fost momente cu adevărat decisive când mi-au fost “out” mingile de ghem, punctele de break. Au fost puțin afară. Tot timpul am simțit că sunt în urmă și că trebuie să o ajung la scor.
Reporter: Au fost importante modificările oscilante ale temperaturii. Ieri peste 30 de grade, mingea a sărit mai sus, timp de reacție mare, iar la meciul tău umiditate mare, ploaie înaintea partidei, iarbă îmbibată, pământ denivelat cu fiecare deplasare patinată?
Sorana Cîrstea: Umiditatea în aer era mare, temperatura nu foarte convenabilă, mingile grele, nu era atât de ușor să faci punct. Nu am însă nicio scuză pentru că la nivelul ăsta sunt obișnuită să joc în orice condiții, pe orice suprafață, indiferent de vreme sau influențele acesteia. Trebuia să am o prestație mai bună! Jocul a fost destul de lent din cauza temperaturii, dar având în vedere experiența mea era necesar să fiu în stare să pot să mă adaptez mult mai bine.
Reporter: Ai jucat pentru a 5-a oară în șaisprezecimi la Wimbledon. Cum sintetizezi evoluția ta la acest Grand Slam special, singurul pe iarbă?
Sorana Cîrstea: A fost un turneu bun, dar este frustrant când pierzi. Simt că am pierdut pe mâna mea când puteam să fac un meci mult mai consistent. Nu ezit să spun că eram în stare să câștig. Îmi dau seama când cineva mă bate pentru că este mai bună dar în același timp conștientizez și când mă bat singură! Partida asta a fost una dintre acele partide. Normal mi-aș fi dorit mai mult, simțeam că pot avansa mai mult în concurs. Iau însă partea pozitivă, iau o scurtă pauză și apoi pregătire pentru sezonul de ciment vopsit (n.r. hard) în America (n.r. de Nord).