Corespondență din Melbourne | Irina Begu admite că a scăpat printre degete o șansă pentru care a muncit enorm: „La anumite mișcări simțeam durerea, atunci a intervenit și frica”

Corespondență din Melbourne | Irina Begu admite că a scăpat printre degete o șansă pentru care a muncit enorm:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Australian Open-ul nu a fost deloc vesel pentru Irina Begu. A 31-a jucătoare din clasamentul WTA și-a completat la Melborune Park setul de turnee de Mare Șlem jucate din postura de favorită, însă dacă în 2015, totul a părut că se aliniază perfect pentru ea, Irina reușind cel mai bun parcurs al sezonului la Antipozi, trecând de favorita 9 – Angelique Kerber și ajungând apoi până în optimile de finală ale competiției, în 2016, roata s-a întors pentru sportiva pregătită de Adrian Cruciat și de Artemon Apostu-Efremov. Irina a părăsit marți tabloul de simplu de la Australian Open, fiind eliminată în primul tur de suedeza Johanna Larsson, cu scorul de 3-6, 2-6.

Irina Begu a fost una dintre numeroasele jucătoare din Top 50 care au acuzat probleme de sănătate la începutul acestui sezon. Retragerea sa de la Shenzhen, apoi decizia de a nu mai lua startul la Sydney, au fost trecute ușor cu vederea, în contextul „exodului” din top 10 WTA – cu cele șapte anunțuri consecutive de forfait date de sportivele din Top 10. Jucătoarea de 25 de ani le-a explicat jurnaliștilor români prezenți la conferința de presă de la capătul meciului de marți, contextul înfrângerii neașteptate și destul de categorice din meciul său de debut: „Da, încă nu m-am refăcut. Am crezut că sunt 100 la 100 refăcută, mai bine spus am sperat că sunt 100 la 100 refăcută… Mă simt mult mai bine când fac anumite exerciții și m-am antrenat aproape de sută la sută, însă nu pot să zic că m-am simțit bine pe teren. De aceea nu am putut să dau azi sută la sută așa cum mi-a dorit eu„, a tras concluzia Begu.

Vorbește-ne despre accidentare…
La genunchi m-am accidentat. Câteva zile nu am putut să merg, trebuie făcut un RMN. Eu am crezut că situația este un pic sub control, însă atunci când ești în circuit și nu acasă, poate recuperarea nu este la fel de bună. Însă asta este. Am încercat să fac tot ce am putut ca să fiu aici aptă și să joc cel mai bun tenis al meu.

Este una dintre acele accidentări care te-ar fi determinat, dacă nu era vorba de un turneu de Mare Șlem, să nu intri pe teren?
Nu, nuuu…. Eu am intrat în teren cu gândul de a câștiga. V-am spus, la antrenament m-am simțit bine. Însă efortul pe care îl faci în timpul unui meci este diferit față de antrenament. La anumite mișcări simțeam durerea, atunci a intervenit și frica aceea de a nu înrăutăți situația. Și nu am fost eu, cum ar fi trebuit, pe teren…

„Vreau să fiu mult mai agresivă și să fiu cea care conduce jocul, pe cât de mult posibil”

Cum este anul ăsta? Ce așteptări ai? Chiar dacă începutul este mai puțin bun…
Din păcate…. M-am pregătit foarte bine în iarnă și am muncit foarte mult. Sunt un pic dezamăgită pentru că aveam alte așteptări și îmi doream să joc bine la turneul acesta, pentru că este și Grand Slam-ul meu preferat… Sunt dezamăgită. Dar, sunt sportivă și știu că în viața noastră există și lucruri mai puțin bune, cum ar fi accidentările. Trebuie să lupt și să trec peste, să fac tot ce se poate ca să depășesc acest moment.  Încerc să fiu cât mai pozitivă și să fac lucrurile să meargă și să mă recuperez cât mai bine, dar nu întotdeauna depinde de mine. Și nu întotdeauna este așa cum ne dorim.

  • Irina Begu are și în acest an alături echipa de cinci profesioniști care au ajutat-o să treacă peste accidentarea de la umăr: Adrian Cruciat și Artemon Apostu-Efremov – antrenori de tenis care își împart în mod egal turneele la care o însoțesc pe Irina, Marian Lupu – pentru pregătirea fizică și Monica Stănescu, cea care se ocupă de pregătirea mentală a Irinei

Vorbeai despre munca din intersezon, Ți-ai schimbat cumva strategia, modul de organizare, de abordare?
Nu, nu. În ceea ce privește calendarul nu este o schimbare mare. Dar am un clasament mult mai bun acum și îmi doresc să joc turneele cele mai mari și să fiu acolo, alături de cele mai bune jucătoare din lume. Acesta a fost planul nostru și este în continuare același. Însă, dacă vorbim de joc, am încercat să schimb câteva lucruri, să fiu mult mai agresivă și să fiu cea care conduce jocul, pe cât de mult posibil.

Deci planul este să joci un pic mai ofensiv?
Da, da, da. Și anul trecut am fost genul de jucătoare care voia să dicteze jocul, dar anul acesta poate și mai mult.

Asta este ceea ce face diferența în top Top 25, apoi spre Top 10, Top 5?
Exact.

Spune-ne, te-ai înscris la dublu? Cu cine joci? Te ții de dublu?
Cu Monica Niculescu. Eu am spus și anul trecut că pentru mine, simplul a fost întotdeauna o prioritate. Dar ținând cont că joc cu Monica anul acesta, vrem să avem rezultate cât mai bune la Grand Slam-uri, bineînțeles avem ca obiectiv și Jocurile Olimpice, Fed Cup-ul. Dar nu voi juca dublu la toate turneele, pentru că ar fi o uzură mult prea mare și e important să le selecționez cât mai bine. Probabil că la turneele de 250.000 sau poate la turneele de 700.000, în funcție de cum o să mă simt, nu voi juca. Dacă sunt bine și mă simt bine – dacă sunt sănătoasă și planul nostru de turnee coincide, mai putem juca, dar depindem și de turneele pe care le jucăm fiecare – poate avem turnee diferite… Anul trecut mie și echipei mele ne-a ieșit foarte bine programarea turneelor, pregătirea punctelor de maxim de formă. În iarnă am lucrat foarte mult, am lucrat enorm la partea fizică și de aceea sunt puțin dezamăgită acum pentru că nu am putut juca din cauza accidentării. Însă cu siguranță tot ce am clădit nu se duce peste noapte și va fi acolo.

  • Monica Niculescu și Irina Begu sunt cotate cu șansa a noua la trofeu, în proba feminină de dublu. Ele au fost repartizate pe jumătatea inferioară a tabloului, pe un sfert de tablou dominat de favoritele patru, Timea Babos și Katarina Srebotnik. Eliminate ambele din proba de simplu, româncele debutează pe tablou împotriva cuplului slovaco-belgian format din Dominica Cibulkova și Kirsten Flipkens. Flipkens va juca joi dimineață două partide – mai întâi pe Rod Laver Arena, în turul doi al tabloului de simplu, împotriva spaniolei Garbine Muguruza (cap de serie 3), apoi ultimul meci de pe Terenul 5, la dublu.

Cu Fed Cup mergeți la Cluj, cum va fi?
Pentru mine,  întotdeauna Fed Cup a însemnat foarte mult, m-am simțit bine și am jucat de fiecare dată cu drag. Sunt alte emoții. este o atmosferă foarte plăcută, mai ales când joci acasă. Ai publicul în spate și ei te susțin cu toată puterea. Simți lucrul ăsta și ți se face pielea de găină atunci când asculți imnul, atunci când oamenii strigă. Te simți foarte bine.

  • România joacă în weekend-ul 6-7 februarie, la Cluj, primul tur al Grupei Mondiale Fed Cup, echivalent cu un sfert de finală, împotriva Cehiei – formație cu trei trofee în ultimele patru ediții ale întrecerii pe echipe a tenisului feminin

Pe cehoaice cum le vezi?
Deocamdată, mă gândesc la sănătate, pentru că asta este cel mai important. Atunci când voi simți că sunt sută la sută aptă de joc mă voi gândi și la Fed Cup.

Mulțumim, baftă!
Cu drag, mulțumesc.

Corespondență de la MIHAI VASILIU (Melbourne)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Un membru important din USR sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa prezidențială
Un membru important din USR sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa prezidențială
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Courtois l-a distrus pe Simeone:
Courtois l-a distrus pe Simeone: "M-am săturat de victimizare. Arbitrii nu avantajează niciodată o anumită echipă"
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
El este jandarmul de 27 de ani, împuşcat mortal de un coleg la un exercițiu de trageri. Răzvan era subofiţer la Brigada Specială de Intervenţie
El este jandarmul de 27 de ani, împuşcat mortal de un coleg la un exercițiu de trageri. Răzvan era subofiţer…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
BREAKING | Profesorul universitar George Bondor s-a sinucis la 53 de ani
BREAKING | Profesorul universitar George Bondor s-a sinucis la 53 de ani
Călin Georgescu a explodat. Anunțul a îngrozit România: S-a enervat, a tras cu arma în el!
Călin Georgescu a explodat. Anunțul a îngrozit România: S-a enervat, a tras cu arma în el!
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
2025: De la ce vârstă pot circula, de fapt, copiii pe scaunul din față? Amenzi și riscuri
2025: De la ce vârstă pot circula, de fapt, copiii pe scaunul din față? Amenzi și riscuri
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×