„Șansă și ghinion”, așa se poate rezuma tragerea la sorți de ieri pentru româncele aflate pe tabloul principal la primul turneu de Mare Șlem al anului, Australian Open. Astfel, trei dintre tricolore au picat cu adversare accesibile, în timp ce trei vor da peste jucătoare bine cotate, două chiar din Top 10. Monica Niculescu (32 WTA) – Alize Cornet (90 WTA, Franța) Cele două s-au întâlnit o singură dată, la Wimbledon, în 2007, când jucătoarea din Franța s-a impus cu 3-6, 6-4, 6-2. Eleva lui Călin Ciorbagiu se afla pentru a cincea oară consecutiv pe tabloul principal la Australian Open, la ediția precedentă bifând cea mai bună reușită personală, turul 3.
Irina Begu (41 WTA) – Carla Suarez Navarro (58 WTA, Spania) Cele două s-au mai întâlnit o dată, la ITF-ul de la București, anul trecut, când Begu a învins-o pe iberică cu 6-4, 7-5.
Simona Halep (57 WTA) – jucătoare venită din calificări Constănțeanca a avut cea mai mare șansă la tragerile la sorți, urmând să afle astăzi numele adversarei care va veni din calificări. La ediția trecută, eleva lui Firicel Tomai a reușit cel mai bun rezultat al ei din istoria participărilor la turneele de Mare Șlam, accederea în turul trei al competiției.
Sorana Cîrstea (60 WTA) – Samantha Stosur (6 WTA, Australia) Cele două s-au întâlnit până acum de două ori în circuitul WTA, ambele partide fiind câștigate de australiancă. Ultima partidă dintre ele a avut loc în 2010, la Cupa Hopman, unde românca s-a impus cu 3-6, 6-4, 6-3, ceea ce îi poate conferi un anumit ascendent moral. Stosur este coșmarul Soranei, jucătoarea de la Antipozi eliminând-o pe aceasta în sferturi la Roland Garros, în 2009.
Alexandra Dulgheru (66 WTA) – Vera Zvonareva (7 WTA, Rusia) Cele două s-au întâlnit de două ori, ambele meciuri adjudecate de rusoaică, ultimul disputându-se anul trecut, la Bruxelles, 6-0, 6-1.
Alexandra Cadanțu (109 WTA) – Roberta Vinci (24 WTA, Italia) Debutantă pe tabloul principal la un turneu de Mare Șlem, Alexandra Cadanțu (21 de ani) are parte în runda inaugurală de un adversar redutabil, italianca Roberta Vinci. Victor Hănescu (88 ATP) – Tobias Kamke (95 ATP, Germania ) Singurul reprezentant al României în competiția masculină, Victor Hănescu îl va întâlni în primul tur pe Tobias Kamke, un jucător mai slab cotat decât el. Hane participă pentru a noua oară consecutiv la Australian Open, cea mai bună performanță fiind accederea în turul secund (2010, 2009 și 2005).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER