„Cred că circuitul WTA a luat-o razna”. La o zi după această declarație, Muguruza a fost învinsă de Petkovic și „luna surprizelor” în circuitul WTA continuă
Turneul de categorie Premier 5 de la Doha a pierdut, joi, în faza sferturilor de finală, și a treia dintre primele patru favorite la trofeu. Spaniola Garbine Muguruza (5 WTA) a fost învinsă la capătul unui meci foarte spectaculos, de două ore și 23 de minute de joc, de nemțoaica Andrea Petkovic (27 WTA), scor 1-6, 7-5, 2-6.
Chiar dacă Petkovic a câștigat mult mai clar cele două seturi care au încadrat manșa ce i-a revenit ibericei, statistica a înregistrat câte 29 de lovituri câștigătoare pentru fiecare dintre jucătoare. Reprezentanta Germaniei a avut jocul mai îngrijit, cu 22 de erori neforțate mai puțin, susținut și de un procentaj la prima minge mai consistent – 67%, față de 56% pentru Garbine.
Fostul număr 9 WTA și-a adjudecat primul set în 29 de minute, după două serii de câte trei jocuri câștigate, întrerupte de un game patru adjudecat lejer, pe serviciu, de Muguruza.
Setul doi a fost un maraton de 76 de minute, în care spaniola a punctat prima, cu break reușit imediat după ce a salvat patru mingi de break pe propria lansare, în game-ul trei. Muguruza a valorificat a patra minge de break, după un prim set în care nu și-a creat nicio oportunitate la retur, s-a desprins la 3-1, însă a ratat închiderea manșei, pe serviciu, la 5-3. Petkovic a egalat la cinci, însă nu a putut forța victoria în două seturi, cedând break-ul decisiv, la capătul unui game cu 12 puncte. Consultarea ibericei cu experimentatul său antrenorul a fost la fel de acidă precum cea avută de Jelena Jankovic, în partida cu Monica Niculescu. Sam Sumyk nu a reușit însă să îi ofere soluția magică ibericei.
Împinsă în decisiv, Petkovic a pus presiune din primul game, dar Muguruza a rezistat în primă fază, salvând cinci mingi de break. Cu un serviciu autoritar, Petkovic a adus-o rapid pe Muguruza în situația de a servi din nou și de această dată a valorificat prima oportunitate ivită. Jucătoarea din Germania a câștigat cinci game-uri consecutiv și ar fi putut încheia meciul la retur, însă Muguruza a amânat deznodământul, a salvat o minge de meci și a obligat-o pe Andrea Petkovic să își câștige încă o dată serviciul, pentru calificarea în semifinala cu surprinzătoarea letonă în vârstă de 18 ani, Jelena Ostapenko.
- Petkovic a înregistrat astfel primul succes în fața unei jucătoare de Top 10 după o pauză de 11 luni (victorie 6-1, 7-5 în fața numărului 9 WTA, Ekaterina Makarova, la Miami, în martie 2015, în optimi) și prima victorie în fața unei jucătoare de Top 5, după succesul repurtat în septembrie 2013, în primul tur de la Beijing, cu Victoria Azarenka (2 WTA la acea vreme).
„Cred că circuitul WTA a luat-o razna”, declara Garbine Muguruza, miercuri, atunci când a fost rugată să comenteze faptul că primele două favorite ale întrecerii – Angelique Kerber (2 WTA) și Simona Halep (4 WTA) au fost învinse de jucătoare din afara Top 50.