După ce în primele zile cinci capi de serie au fost eliminați de pe tabloul de simplu, ceilalți trei favoriți rămași în concurs și-au respectat blazonul și s-au calificat în semifinale la Concord Iași Open. Spaniolul Bernabe Zapata Miralles (favorit principal), chilianul Cristian Garin (favorit 5) și francezul Hugo Gaston (6) și-au câștigat, vineri, meciurile din sferturi și au avansat în careul de ași, alături de canadianul Steven Diez.
În primul sfert de finală programat vineri, pe Terenul Central, chilianul Cristian Garin, numărul 124 mondial, al cincilea favorit, l-a învins în trei seturi pe italianul Riccardo Bonadio, locul 194 ATP, scor 6-4, 4-6, 7-6 (3), la capătul unui meci ce a durat două ore și 49 de minute! Garin îl va întâlni în penultimul act pe principalul favorit, spaniolul Bernabe Zapata Miralles, locul 53 ATP. Ibericul a avansat și el în careul de ași tot după un meci de trei seturi cu cehul de doar 17 ani Jakub Mensik, numărul 217 mondial, scor 6-1, 3-6, 6-2.
În a doua semifinală se vor întâlni francezul Hugo Gaston (137 ATP), favorit 6 și canadianul Steven Diez (278 ATP).
Chiar de Ziua Franței, Gaston l-a învins în meciul vedetă al serii pe ucraineanul Vitaliy Sachko, numărul 190 mondial, scor 6-0, 3-6, 6-3, în uralele unui grup numeros de fani francezi. La final, Sachko a avut parte de o frumoasă surpriză din partea organizatorilor, primind un tort pe teren în ziua în care a împlinit 26 de ani.
Al patrulea semifinalist, Steven Diez l-a învins pe nord-macedoneanul Kalin Ivanovski (370 ATP), venit din calificări, scor 6-4, 6-3. Ivanovski a eliminat în primele patru meciuri de la această ediție trei români. Pe Dan Tomescu în turul 2 al calificărilor, pe David Ionel în primul tur și pe Filip Jianu în optimi.
Jucătorii calificați în semifinale vor primi 36 de puncte și 5.555 de euro, în timp ce învinșii din sferturi rămân cu 20 de puncte și un cec în valoare de 3.240 de euro.
Dacă la simplu România nu a avut niciun reprezentant în sferturi, la dublu țara noastră stă mult mai bine la turneul de la Iași. Perechea Gabi Boitan / Bogdan Pavel s-a calificat în finală fără joc, după ce adversarii lor, Dragoș Mădăraș (Suedia) și Brandon Walkin (Australia) s-au retras în semifinale din cauza accidentării lui Mădăraș.
A doua pereche finalistă se va decide sâmbătă, după disputarea semifinalei Marius Copil (România) / Zdenek Kolar (Cehia) – Nicolas Barrientos (Columbia) / Aisam Qureshi (Pakistan). Copil și Kolar s-au calificat, vineri, în careul de ași, după o victorie scurtă cu dublul Pablo Cuevas (Uruguay) / Matei Onofrei (România), scor 6-3, 6-2.
Sferturi de finală – simplu Cristian Garin (Chile, 5) – Riccardo Bonadio (Italia) 6-4, 4-6, 7-6 (3) Bernabe Zapata Miralles (Spania, 1) – Jakub Mensik (Cehia) 6-1, 3-6, 6-2 Steven Diez (Canada) – Kalin Ivanovski (Macedonia de Nord, Q) 6-4, 6-3 Hugo Gaston (Franța, 6) – Vitaliy Sachko (Ucraina) 6-0, 3-6, 6-3
Dublu – sfert de finală Zdenek Kolar (Cehia) / Marius Copil (România) – Pablo Cuevas (Uruguay) / Matei Onofrei (România) WC 6-3, 6-2 Dublu – semifinală Gabi Boitan (România) / Bogdan Pavel (România) – Dragoș Mădăraș (Suedia) / Brandon Walkin (Australia) retragere Mădăraș / Walkin
Terenul Central – de la ora 13.00 Semifinale simplu Bernabe Zapata Miralles (Spania, 1) – Cristian Garin (Chile, 5) Nu înainte de ora 15.00 Hugo Gaston (Franța, 6) – Steven Diez (Canada) Semifinală dublu Marius Copil (România) / Zdenek Kolar (Cehia) – Nicolas Barrientos (Columbia) / Aisam Qureshi (Pakistan), Nr. 2 (Narcis POHOAȚĂ)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER