Cristian Tudor Popescu a primit o lovitură distrugătoare! „Pentru mine, pierderea este iremediabilă”
Joi, 10 octombrie 2024, Rafael Nadal (38 de ani – 158 ATP) și-a anunțat în mod oficial retragerea din tenisul profesionist, iar vestea a fost primită cu durere în suflet de Cristian Tudor Popescu (68 de ani).
Celebrul gazetar a mărturisit că ieșirea din scenă a lui Rafa va schimba definitiv tenisul mondial și totodată va avea o influență puternică și asupra pasiunii sale de a scrie despre „sportul alb”.
Cristian Tudor Popescu, devastat de retragerea lui Rafael Nadal! I-a atacat pe Alcaraz și Sinner și a mărturisit că se gândește la propria pensionare
Joi, 10 octombrie, Rafa Nadal și-a anunțat retragerea din tenis prin intermediul unui filmuleț emoționant. Inevitabil, la scurt timp după, o mulțime de nume grele ale sportului au ținut să iasă public cu un mesaj de susținere pentru legenda tenisului spaniol.
Ilie Năstase a comentat decizia luată de Rafael Nadal și, de asemenea, Roger Federer și-a spus și el opinia cu privire la ieșirea din scenă a fostului mare rival.
Totodată, știrea a făcut vâlvă și în afara „sportului alb”, iar Cristiano Ronaldo a reacționat și el, într-un mod de mare campion, după retragerea lui Nadal.
Însă, întorcându-ne în spațiul românesc, câteva declarații interesante a avut de făcut și Cristian Tudor Popescu. Renumitul gazetar s-a consacrat ca fiind un fin urmăritor al „sportului alb”, iar în ultimii ani a scris o mulțime de cronici pentru meciurile de tenis care au făcut senzație la nivel internațional. Din nefericire, după ieșirea în scenă a lui Rafael Nadal, CTP mărturisește că se gândește la propria pensionare din această arie. Motivul? Actualele staruri din tenis, precum Jannik Sinner (23 de ani – 1 ATP) sau Carlos Alcaraz (21 de ani – 2 ATP), nu se ridică și nici nu se vor ridica vreodată la același nivel, cel puțin dintr-un anumit punct de vedere, spune CTP:
Îmi este din ce în ce mai greu să scriu despre tenis după retragerea lui Federer, iată că acum pleacă și Nadal. De ce? Pentru că băieții aștia care au prim-planul sunt foarte buni, excepționali, talentați, vorbesc de Alcaraz, Sinner și ceilalți, dar știți ce le lipsește? Nu au o poveste. Atât Federer cât și Nadal făceau o poveste din meciurile lor. De aceea îmi placea atât de mult să scriu de meciurile lor, aveam ce să povestesc. Aici, nu prea am. Pot doar să fac observații tactice, despre loviturile lor, dar cam atât. Nadal este un monument al sportivității. Este sportivul de cea mai mare sportivitate pe care l-am văzut. Este jucătorul cu cel mai puternic psihic din tenis. Nu a jucat nicio minge în atâția ani în dorul lelii, ca să o zic și pe asta. A pus totul în joc pentru fiecare minge. Îndârjirea asta a lui nu am văzut-o la niciun sportiv. Să ai acesta determinare meci după meci, lună după lună, să nu îți cedeze creierul după atâta încordare. Atâta agresivitate pe teren. Vorbesc iar de jucătorii tineri, foarte talentați, buni, dar unii mă enervează când văd ce atitudine au față adversari, față de arbitru. Unii țipă la arbitru, îl amenință că nu o să mai arbitreze niciodată, cel puțin nu pe ei. Nadal nu a avut această presiune negativă asupra adversarului. Vorbim de Nadal, dar putem vorbi și de Federer, care a avut aceeași atitudine, nu însă și alții. Mă opresc aici. Pentru mine, pierderea e iremediabilă”, a declarat Cristian Tudor Popescu, la Digi Sport.
Ce spune despre Djokovic
În discursul său manifest despre retragerea lui Rafael Nadal, Cristian Tudor Popescu a amintit și de ultima legendă a tenisului masculin care încă se află în activitate. Este vorba despre sârbul Novak Djokovic (37 de ani – 4 ATP), deținătorul celor mai multe titluri de Grand Slam cucerite, anume 24.
Mă uit mult mai puțin la tenis. Djokovic, din punct de vedere fizic, poate să mai reziste încă doi-trei ani. Poate câștiga un Grand Slam și la 40 de ani. Dar se pune problema psihicului, cât va mai putea menține dorința asta de a câștiga. Trebuie să fie pur și simplu încordat mușchiul creierului”, a completat CTP.
În încheierea discursului, CTP a rememorat două episoade din impresionanta carieră a lui Rafa Nadal pe care nu le va putea uita niciodată. Unul a avut loc la Monte Carlo, într-un duel Nadal – Djokovic, iar celălalt la Wimbledon, într-o partidă din primele tururi în care ibericul a întâlnit un adversar mult mai slab cotat:
Sunt două meciuri ale lui Nadal, dar nu pentru că a câștigat, ci pentru ce a jucat acolo. Unul la Monte Carlo, cu Djokovic. La sfârșitul jocului eram istovit după ce a pur și simplu mă durea pe mine când îi vedeam pe cei doi cum au luptat timp de 3 ore și ceva. La al doilea, îmi vine în primul rând o privire. Juca la Wimbledon într-un tur mic. Juca cu un neamț. La un moment dat, servește. Și arbitrul îi dă punctul adversarului, dar era una dintre acele decizii pe care le înțelegi cu greu. Nadal fusese clar dezavantajat. Nadal i-a spus «domnule nu se poate așa ceva». Arbitrul a spus «așa am văzut. La care Nadal nu îl înjură, nu scoate adidasul să arunce după el. S-a uitat la el mai mult de 10 secunde, nu a făcut nimic, nu era ură. S-a uitat mai mult de 10 secunde fără să clipească, fiind cel mai cinstit jucător pe care l-am văzut, i-a pus o oglindă în față încât să vadă ce a făcut. Arbitrul nu s-a mai putut uita la el. S-a dus să servească și a reușit 3 ași. După acest act de bravură, nici măcar nu s-a uitat la arbitru la modul vezi ți-am arătat eu. S-a dus la bancă și a luat loc”, a încheiat Cristian Tudor Popescu.
De-a lungul impresionantei sale cariere, Rafael Nadal a cucerit, printre altele, 22 de titluri de Grand Slam.