Cristian Tudor Popescu a avut doar cuvinte de laudă pentru Sorana Cîrstea, după ce românca a bătut-o pe Marketa Vondrousova și a atins sferturile turneului de la Miami.
Cristian Tudor Popescu a subliniat că jucătoarea noastră a fost la înălțime atât din punct de vedere tehnic, cât și mental, în lupta sa pentru victoria de la Miami.
Sorana Cîrstea a învins-o luni seară pe Marketa Vondrousova (Cehia, 103 WTA), scor 7-6(3), 6-4, atingând sferturi de finală consecutive la Indian Wells și Miami! Iar românca a reușit ceea ce nicio altă jucătoare din afara listei capilor de serie nu a mai izbutit la turneul dotat cu premii în valoare totală de 8,8 milioane de dolari.
„Sorana, dublu sfert în Dubla Soarelui!
Sorana a rezistat formidabil, tehnic și psihic, jocului apăsat, alternând bombele cu scurtele, al puternicei Marketa Vondrousova. Smulgând victoria cu 7-6, 6-4, Sorana Cîrstea e în sferturi și la Miami”, a scris cunoscutul jurnalist, pe Facebook.
În scenariul fabulos în care va cuceri turneul, Cîrstea va atinge un nou maxim al carierei! Sorana ar acumula 1.828 de puncte și va ajunge pe 20 WTA, devansând-o Simona Halep, care se află pe locul 25, cu 1.565 puncte. Cea mai bună clasare a fost obținută de Sorana în anul 2013, când a ocupat poziția 21 WTA.
Sorana Cîrstea este singura jucătoare din afara listei capilor de serie calificată în sferturi la Miami Open!
În această fază a competiției, sportiva din Târgoviște va disputa un adevărat „blockbuster”, contra Arynei Sabalenka (Belarus, 2 WTA). Campioana de la Australian Open 2023 a trecut în optimi de Barbora Krejicikova (Cehia, 13 WTA) cu scorul de 6-3, 6-2.
Astfel, după ce a răpus jucătoare precum Fernanda Contreras Gomez (Mexic, 179 WTA), scor 7-6(6), 6-2 în runda inaugurală, Caroline Garcia (Franța, 4 WTA), scor 6-2, 6-3 în turul secund, Karolina Muchova (Cehia, 55 WTA), cu 7-5, 6-1 în turul trei, și Marketa Vondousova, 7-6(3), 6-4 în optimi, „Sori” va da piept, miercuri seară / noapte (n.r. – în funcție de programul stabilit de organizatori) cu a doua favorită a competiției.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER