Tenismanul Victor Crivoi, cap de serie numărul 6 în calificări, a acces, luni, pe tabloul principal al turneului de la Moscova (suprafață rapidă în sală), dotat cu premii în valoare totală de un milion de dolari, informează site-ul oficial al competiției.
Crivoi, locul 176 ATP, l-a învins, în ultimul tur al calificărilor, cu scorul de 6-2, 3-6, 6-4, pe francezul Paul-Henri Mathieu, locul 108 ATP, al doilea favorit, într-un meci care a durat o oră și 42 de minute.
Cei doi tenismeni s-au mai întâlnit o dată, în 2006, când fostul număr 12 ATP (aprilie 2008) l-a învins pe român, cu scorul de 6-1, 6-1, în turul doi al turneului de la București.
Pentru accederea pe tabloul principal de la Moscova, Victor Crivoi va primi 12 puncte ATP și un cec în valoare de 10.240 de dolari.
Pe tabloul principal se mai află și Victor Hănescu, numărul 51 ATP, care va evolua în primul tur cu cehul Radek Stepanek, locul 37 ATP și al cincilea favorit al competiției.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER