Crivoi – Safin, primul meci al întâlnirii de Cupa Davis**
Primul meci al întâlnirii România – Rusia, din runda inaugurală a Cupei Davis, Grupa Mondială, se va disputa între jucătorii Victori Crivoi și Marat Safin, vineri, cu începere de la ora 12.00, în Sala Transilvania din Sibiu.
În cel de-al doilea meci al zilei se vor întâlni Victor Hănescu și Mihail Iujnâi.
Sâmbătă, de la ora 13.00, va avea loc meciul de dublu dintre perechile Marius Copil/Horia Tecău și Teimuraz Gabașvili/Dmitri Tursunov.
Duminică, meciurile vor începe la ora 12.00 și se vor desfășura după următorul program: Victor Hănescu – Marat Safin și Victor Crivoi – Mihail Iujnâi.
Căpitanii nejucători ai celor două echipe, Andrei Pavel (România) și Șamil Tarpișev (Rusia), vor putea face modificări pentru meciurile ce vor avea loc duminică.