Cronica unui meci teribil cedat de Cîrstea în trei ore și jumătate: 6-7, 7-5, 5-7 cu Wickmayer! Luptătoarea Sorana și motivatorul Ilie au dezamăgit pe final, iar România se află la un pas de eliminare în Fed Cup

  • România e condusă de Belgia după prima zi, 0-2 în Grupa Mondială II din Fed Cup.
  • Sorana Cîrstea (62 WTA) a fost aproape să aducă punctul egalării, însă românca a cedat pe finalul meciului cu Yanina Wickmayer (60 WTA), scor 6-7(4), 7-5, 5-7.

Cîrstea pierde un thriller de trei ore și 25 de minute

Niciunul dintre cei 4.000 de spectatori care au venit sâmbătă la tenis, în Sala Polivalentă din București, nu se aștepta ca echipa noastră să piardă ambele partide ale zilei. După un joc slab al Monicăi Niculescu în fața lui Kirsten Flipkens (3-6, 4-6), Sorana Cîrstea a ridicat publicul în picioare. Nu a reușit să aducă și victoria cu Yanina Wickmayer, deși a jucat un tenis fantastic pe alocuri. Belgianca a fost mai bună pe final, atât din punct de vedere fizic, cât și mental, sărbătorind în lacrimi după trei ore și 25 de minute de luptă.

Mentalul, punctul slab al româncei

Primul set ne-a adus aminte de vechea Sorana, care ceda meciuri pe bandă rulantă în ultimele două sezoane din cauza mentalului! Sportiva în vârstă de 26 de ani zburda pe teren și conducea cu 5-2, dar lucrurile s-au schimbat atunci când a trebuit să închidă setul. Yanina și-a reglat atacurile, a trimis manșa în tie-break, iar spectatorii care la mingile belgiencei strigau „aut” mai tare decât arbitrii de linie au amuțit. Wickmayer a punctat decisiv cu serviciul, scor 7-6(4), iar Belgia se apropia de un 2-0 neverosimil.

Căpitanul Năstase i-a ridicat moralul după primul set

Cine credea că Ilie Năstase, noul căpitan nejucător al României, nu are un rol important pe bancă, s-a înșelat amarnic! „Nasty” a purtat o discuție părintească cu eleva sa în pauza dintre seturi, ținând-o de gât și explicându-i că nimic nu este pierdut. Iar noua Sorana, jucătoarea care a atins optimile de la Australian Open 2017, a ieșit la rampă, zburdând în Sala Polivalentă. Cîrstea a făcut repede break-ul și, în ciuda faptului că a fost egalată la 3, apoi la 4, românca a forțat în prelungiri, adjudecându-și setul cu 7-5.

Cîrstea n-a rezistat pe finalul decisivului

Începutul decisivului a fost complicat, atât prin prisma evoluției scorului, cât și a problemelor fizice cu care s-a confruntat Cîrstea. Românca a primit îngrijiri medicale la picior, însă a stat bine în teren și a câștigat pe serviciul advers, scor 2-1.  Apoi, Wickmayer a revenit, mergându-se cap la cap până la 5-5. Sorana a oferit o mostră de eroism la 4-5, salvând și două mingi consecutive de meci. Dar în loc să se descătușeze, sportiva noastră s-a stins într-o atmosferă incendiară, pierzându-și serviciul la 6-5, scor final 6-7(4), 7-5, 5-7.

 

Publicat: 11 02. 2017, 19:10
Actualizat: 11 02. 2017, 19:14