CTP comentează eliminarea Soranei Cîrstea de la US Open: „Așa ceva nu se face!”
Sorana Cîrstea a fost eliminată în turul 3 de la US Open de Karolina Muchova, scor 3-6.6-2. 6-7 (7). La scurt timp după deznodământul meciului, jurnalistul Cristian Tudor Popescu a vorbit despre evoluția jucătoarelor.
CTP a identificat două momente cheie ale meciului, care au dus spre victoria obținută de Karolina Muchova.
Cristian Tudor Popescu: „Trebuia să lovească mai controlat, nu atât de tare”
„Nu înțeleg, din punct de vedere tactic, de ce la 6-3 în tie-break a procedat în acel fel. Avea de servit 4 mingi. În situația asta, regula spune că închizi ochii și servești de 4 ori cu primul serviciu, tare, la risc! Șansele să-ți intre una din 4 sunt considerabile. Iar dacă ți-a intrat, ori e as, ori e semi-as. Cel puțin, așa știu eu că se face într-o asemenea situație. Ea nu a procedat așa, a servit slab, moale.
A mai avut o dată meciul în mână la 5-4, 40-40, când Muchova a returnat scurt, iar Sorana a venit în față și a trimis cât a putut de tare afară. N-am înțeles nici asta. Putea să pună o scurtă, una mediocră măcar, pentru că Muchova era aproape de linia de fund. De ce s-a năpustit în mingea aceea… iarăși, e o chestiune de tactică și chiar de tehnică. Trebuia să lovească mai controlat, nu atât de tare. Așa ceva nu se face”, a spus Cristian Tudor Popescu.
Jurnalistul mai arată că înfrângerea suferită de Sorana Cîrstea nu reprezintă o dezamăgire și arată că românca poate să mai joace o perioadă lungă de timp tenis la cel mai înalt nivel.
„Dezamăgire nu e, pentru că a făcut un meci mare, frumos. Ar fi putut la fel de bine să-l câștige. A lăsat o amintire frumoasă la US Open, a făcut două meciuri memorabile, cu Johanna Konta și Karolina Muchova, și poate fi considerat un turneu bun făcut de Sorana. La cum o văd eu, poate să mai joace în continuare câțiva ani tenis de prima 100 în lume”, a spus CTP, potrivit GSP.
Sorana Cîrstea, eliminată dramatic în turul 3 la US Open
Sorana Cîrstea a fost eliminată în turul 3 la US Open, după 3-6, 6-2, 6-7 (7) contra Karolinei Muchova. Este o înfrângere dramatică pentru Sorana, care a ratat trei mingi de meci în tiebreak-ul setului decisiv. După ce și servise pentru calificarea în optimi. Pentru performanța ei de la US Open 2020, Sorana va încasa un cec în valoare de 163.000 de dolari. Și își apără cele 130 de puncte.